Ionel Bogdan: Întâlnire bilaterală cu omologi din Republica Moldova

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a avut o întâlnire de lucru cu președinții consiliilor raionale Anenii Noi (Ion Vicol), Ștefan Vodă (Maxim Vasile), Nisporeni (Mărcuță Vasile), Glodeni (Cojocari Ion), Ungheni (vicepreședinte Tatiana Lazăr). La discuții au participat și Iurie Calestru, director programe IDEP Moldova, Florentin Tuș, președinte Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș.

”Am discutat despre cooperarea economică, culturală și realizarea în comun a proiectului pe care îl organizăm în Maramures în această vară “Tabără de excelență în Maramureș – punte educațională între Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni”, – a declarat Ionel Bogdan.

Președintele Consiliului Raional Ștefan Vodă, Maxim Vasile, și președintele Consiliului Raional Nisporeni, Mărcuță Vasile, și-au exprimat intenția de înfrățire cu Județul Maramureș.

”Fapt care mă bucură și am convingerea că vom dezvolta o colaborare foarte bună cu ambele consilii raionale.

Mulțumesc președinților consiliilor raionale pentru buna colaborare și deschiderea spre dezvoltarea de noi parteneriate! Îi asigur de toată susținerea mea și a Consiliului Județean Maramureș.
Mulțumesc domnilor Florentin Tuș și Iurie Calestru pentru prezența la discuțiile bilaterale! Împreună construim punți economice, culturale și educaționale cu frații noștri de peste Prut”, a spus Ionel Bogdan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.