Se vor construi 12 locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități în Sighetu Marmației, Tulgheș și Groși, proiectele sunt în valoare totală de 15,9 milioane lei.
”Persoanele cu dizabilități sunt semeni de-ai noștri cu nevoi speciale, pe care avem datoria de a-i ajuta să se integreze în comunitate. În centrele DGASPC Maramureș avem 356 de persoane adulte cu dizabilități, din care 32% ar trebui să fie mutate din centrele rezidențiale până în 2026.
Pentru a atinge acest obiectiv, avem proiecte în valoare de peste 15,9 milioane de lei: 4,4 milioane de lei prin Programul de Interes Naţional (PIN), 1,2 milioane lei din Fondul Social European (FSE), iar 10,2 milioane lei sunt alocați din bugetul Consiliului Județean Maramureș.
Cele 12 locuințe protejate vor fi construite astfel: 4 în Sighetu Marmației (pe strada Avram Iancu 22), o investiție de 6.161.223 lei; 4 în Tulgheș, comuna Mireșu Mare, în valoare de 6.527.583 lei; 4 în Groși (strada Sălciei 1), o investiție de 3.223.800 lei.
Lasa un raspuns