IOAN MERCA (DIRECTOR APIA): Peste 337 de milioane euro au ajuns în conturile fermierilor

IOAN MERCA (DIRECTOR APIA): Peste 337 de milioane euro au ajuns în conturile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat și a trimis, la 20 de zile de la debutul plăților, suma de 337,3 milioane de euro pentru un număr de 725.252 de fermieri și o suprafață de peste 5 milioane de hectare, dar în prezent mai sunt blocate din diverse motive 108.725 de dosare, a declarat, joi, directorul general al APIA, Ioan Merca, într-o conferință de presă.

"Până în data de 27 aprilie aveam transferați în contabilitate un număr 725.252 de fermieri, cu o sumă autorizată la plată 337,312 milioane de euro. Din această sumă, 268 de milioane reprezintă fondurile FEGA și 69 de milioane de euro sprijinul pentru ANT alocat din bugetul național. Era tot timpul o discuție că pentru anul 2015 România avea alocat un plafon pentru plăți directe de 1,599 miliarde de euro, pot spune că până în acest moment am reușit să absorbim 523, 5 milioane de euro, respectiv 32,7%. Aici luăm în calcul și plata în avans, adică suma de 255 de milioane de euro plătită în luna noiembrie", a precizat Merca.

Acesta a subliniat că la începutul lunii mai va demara și plata pe înverzire, respectiv 535 milioane de euro, ceea ce înseamnă 32% din plafonul total.

"La începutul lunii mai va începe și plata pe înverzire, o sumă de 535 milioane de euro, ceea ce înseamnă 32% din plafonul total. Tot în prima parte a lunii mai vom face plata și pe măsura 13, adică undeva 230 de milioane de euro", a adăugat șeful APIA.

În urma nemulțumirilor exprimate de fermieri în ultima perioadă din cauza întârzierii plăților, Merca a ținut să precizeze că în prezent un număr de 108.725 de dosare sunt blocate la plată din diverse motive, însă se fac toate demersurile pentru a le finaliza și calcula sumele cuvenite.

"Din totalul celor peste 943.000 cereri depuse pentru anul 2015, 57.000 sunt cereri depuse pe sectorul zootehnic și acestea vor intra mai târziu în plată, iar 886.807 de cereri sunt pe schemele de plăți pe suprafață.(…) Mai avem în curs de autorizare 12.000 de cereri și care urmează a fi plătite încă 35.000 și 108.725 de dosare care încă nu pot fi autorizate din diferite motive. Există neconformități. Nu putem să facem greșeli, probabil aceștia sunt și cei care nu au primit banii", a explicat directorul general al APIA.

Din suma totală trimisă la plată, schemele finanțate din FEGA sunt: plățile aferente schemei pe suprafață SAPS, în valoare de 147,12 milioane euro, pentru o suprafață de 5 milioane de hectare, schema de plată pentru mici fermieri — 49,05 milioane hectare, plata pentru tineri fermieri — 3,55 milioane euro, iar din schema de plată având ca sursă de finanțare bugetul național — ANT 69,1 milioane de euro.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.