INVITAȚIE LA TEATRU: Se împlinesc trei ani de la premiera spectacolului ”Casa de pe graniță”

INVITAȚIE LA TEATRU: Se împlinesc trei ani de la premiera spectacolului ”Casa de pe graniță”

 Spectacolul ”Casa de pe graniță”  de Slawomir Mrozek  împlinește 3 ani de la premieră. Maramureșenii sunt invitați să sărbătorească această aniversare,  duminică, 28 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul Municipal Baia Mare. 

În cei trei ani, ”Casa de pe graniță” a participat la festivaluri de teatru în Reșița, Galați, Turda și Baia Mare, a fost invitat la Teatrul de Nord din Satu Mare, dar și în curtea unui gospodar din Rozavlea. “Prin mijlocul casei e trasată granița care desparte două lumi. Poate fi una a realului și una a invizibilului. E dificil să o respecți, iar trecerea de partea cealaltă poate fi fatală. E vremea pentru viață, dar pârghiile libertății au fost suspendate. <<Casa de pe graniță>> însumează un loc al antagonismelor, al conflictelor interioare, al subtilităților formale. Un exercițiu al imaginarului concentraționar prins în <<chingile>> realului, în care diplomați, vameși sunt <<funcționari>> ai Istoriei care contabilizează viețile oamenilor. A trăi devine o corvoadă, iar libertatea e o năzuință ce cu greu poate fi atinsă. Istoria își are mecanismele ei de subjugare și alienare. Un loc al paradoxurilor măcinate de delirul istoric. La masa Istoriei totul e contabilizat. Chiar și sarmalele. Chiar și paharul de pălincă.”, arată secretarul literar Ana Liliana Ilea. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.