Fetele de la CS Minaur au pierdut cu 29-23 sâmbătă, în deplasare, partida cu Gloria Buzău, din cadrul etapei a opta din Liga Florilor. În urma acestui rezultat Minaur a pierdut locul 3 din clasament, pe care au urcat adversarele de sâmbătă.
A fost un meci în care s-a jucat tare, dovadă și cele 34 de minute de eliminare acordate. Echilibru a fost doar în prima parte a meciului, până la 3-3 în min. 6, după care gazdele s-au desprins chiar și la cinci goluri, diferență de scor cu care s-a intrat la cabine. În partea a doua, CS Minaur a folosit jucătoarele care au evoluat mai puțin, șansele de a veni aproape de Buzău fiind destul de mici. S-a terminat 29-23, iar Buzăul urcă pe locul al treilea al podiumului, cel ocupat de Minaur înaintea acestei runde. Următorul meci al fetelor de la Minaur este programat pe 2 noiembrie, cu Corona Brașov, pe teren propriu.
Sursa: minaur.ro
Foto: arhivă

Lasa un raspuns