Un băiat în vârstă de 11 ani a fost salvat astăzi de pompierii băimăreni din râul Săsar. Fără să se gândească la pericolul la care se expune, micuţul s-a aventurat pe câţiva bolovani din râu, pentru a-şi recupera mingea pe care şi-o scăpase în apă. Băiatul a rămas blocat în mijlocul apei.
Echipajele de intervenţie au fost semnalate astăzi, în jurul orei 13:00, prin 112, despre faptul că un băiat se află în râul Săsar, în zona podului de pe strada Industriei din Baia Mare.
„Pompierii Detaşamentului Căpitan Marchiş Adrian Baia Mare au fost solicitaţi astăzi să intervină pentru scoaterea din râul Săsar a unui copil în vârstă de 11 ani. Acesta a intrat după o minge în apă, între timp debitul râului a crescut şi nu a mai putut să iasă înapoi la mal. Pompierii l-au scos la mal, a fost preluat de un echipaj de primajutor din cadrul SMURD Baia Mare. Este în regulă, însă a fost transportat pentru investigaţii suplimentare la spitalul din Baia Mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa-Gonczi.
Băiatul este acum în afara oricărui pericol.
Lasa un raspuns