Inspectorii ITM în ultimele luni au aplicat 8 amenzi în valoare de 51000 lei la societăți care comercializează carburanți

Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă, în realizarea Programului cadru de acțiuni pentru anul 2023, în perioada august – octombrie 2023 a desfășurat o campanie de control la nivel național, vizând modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și a verificării modului în care sunt respectate  cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, pentru asigurarea protecției lucrătorilor la angajatori  care desfășoară activități de depozitare, transport, distribuire, utilizare și comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat-GPL .

La nivelul județului Maramureș inspectorii de muncă au desfășurat acțiunea de control astfel, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost verificate un număr de 43 de societății comerciale care comercializau carburanți prin stațiile de distribuție a carburanților, fiind identificate un număr de 33 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate și au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale , dintre care 8 amenzi în valoare de 51.000 de lei.

De asemenea au fost controlați și alți operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, alții decât stațiile de distribuție a carburanților. Au fost efectuate un număr de 54 de controale, fiind identificate 49 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate. Au fost aplicate un număr de 49 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 amenzi în valoare de 24.500 lei. Din deficiențele constatate amintim: lipsa legăturilor  la centurile  de împământare  sau verificări ale acestora, depozitarea necorespunzătoare în rastele a buteliilor GPL, prezența unor materiale în proximitatea rastelelor cu butelii, evaluare incompletă privind riscurile de expunere la atmosfere potențial explozive, instruire insuficientă a lucrătorilor, etc.

În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate un număr de 89 de controale, fiind depistate un număr de 150 de neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate. Au fost aplicate un număr de 23 de sancțiuni contravenționale , din care 11 amenzi în valoare de 34.000 lei. Dintre neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă amintim: neevidențierea timpului de muncă, nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară, a repausului săptămânal și a muncii de noapte, transmiterea în REVISAL de date eronate, etc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.