Mai mult de jumătate dintre gospodăriile din România aveau acces, în 2014, la rețeaua de Internet direct de acasă, aproape 71% dintre acestea fiind concentrate în mediul urban, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, consultate de AGERPRES.
"Interesul manifestat pentru conectarea la Internet este influențat, însă, de posibilitățile oferite în plan teritorial de furnizorii acestui serviciu și de disponibilitatea financiară pe care fiecare gospodărie o are. Transpunerea acestora în decizia de conectare la rețeaua de Internet poate explica decalajele mari întâlnite între mediul urban și cel rural’, se notează în documentul citat.
Conform INS, din totalul gospodăriilor din România, mai mult de jumătate (54,4%) erau conectate, în 2014, la rețeaua de Internet de acasă, iar majoritatea (70,9%) dintre acestea se găseau la oraș.
În profil teritorial, la nivelul anului trecut, conectarea la Internet a fost mai răspândită în gospodăriile din regiunea București-Ilfov (peste trei gospodării din patru aveau acces la Internet de acasă), urmată, la mare distanță, de regiunile Vest, Nord-Vest (circa trei din cinci gospodării), Sud-Est și Centru (două gospodării din patru).
Pe de altă parte, cele mai mici ponderi ale gospodăriilor cu conectare la Internet se află în regiunile Sud Muntenia (46,1%) și Sud Vest Oltenia (47,1%).
De asemenea, gruparea după tipul de gospodărie relevă faptul că gospodăriile cu copii dependenți de Internet prezintă o frecvență mult mai mare în ceea ce privește conectarea la Internet. Dintre aceste gospodării, 77,6% accesează Internetul de acasă, față de numai 40,2% din totalul gospodăriilor fără copii.
La capitolul de interes al copiilor pentru Internet, acesta este determinat atât de factori obiectivi, cum ar fi rezolvarea unor sarcini de natură școlară, dar reprezintă și o formă extrem de populară de petrecere a timpului liber (jocuri, filme, rețele de socializare), precizează statistica INS.
Totodată, o preponderență crescută a accesului la Internet în rândul gospodăriilor cu copii se păstrează și atunci când este analizată distribuția după tipul gospodăriei și statutul ocupațional al capului gospodăriei. Astfel, ponderea cea mai ridicată a gospodăriilor cu copii dependenți cu acces la Internet se găsește în rândul gospodăriilor de patroni, urmate de cele de salariați. Proporția gospodăriilor de lucrători pe cont propriu și de persoane inactive, care au în componență copii și care sunt conectate la Internet, este de 49,4% și respectiv 54,4%.
Pe de altă parte, dintre gospodăriile conduse de bărbați, aproape de 60% aveau, în 2014, acces la Internet, pe când în cele conduse de femei Internetul există în două din cinci gospodării.
După statutul ocupațional al capului gospodăriei, cele mai mari ponderi ale celor care se conectează la Internet se întâlnesc în rândul gospodăriilor de studenți (97,4%), patroni (93,4%) și de salariați (84,1%), iar cea mai mică proporție se întâlnește în rândul gospodăriilor conduse de pensionari (32,4%).
Datele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații /ANCOM/ arată că, la sfârșitul anului 2014, în România, conexiunile la internet în bandă largă (broadband) au ajuns la 16 milioane, dintre care cele mai multe (12 milioane) reprezentau conexiuni broadband la puncte mobile pe bază de abonament.
În același timp, rata de penetrare a internetului fix în bandă largă la 100 de locuitori a atins 20,1%.
Stiri de actualitate:
RUGBY: „Zimbrii”, în fața primului meci din Cupa României
IPJ: Accident feroviar în Baia Mare
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Drumeție în Munții Gutâi
VIDEO: În Maramureș nu este niciun focar activ de pestă porcină africană la porcul domestic
SIGHETU MARMAȚIEI: Întrerupere planificată a alimentării cu energie electrică
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 36 de organizații la Forumul Național al Organizațiilor Maghiare de Pensionari din România din Sighetu Marmației
COLONIA PICTORILOR: Curs de fotografie analogică pentru adulți și studio foto
AJOFM MARAMUREȘ: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Mare și Baia Sprie
BAIA MARE: Târg de Sfântul Dumitru la Muzeul Satului
VOLEI: Un nou turneu amical pentru Știința Explorări
IPJ: Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor în mijlocul comunității din Sarasău
VIDEO: Sindicatele au ridicat necesitatea unui dialog social real și a unor consultări directe
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
INS: Peste 54% dintre gospodăriile din România erau conectate la Internet de acasă, în 2014

Lasa un raspuns