ÎNOT: 31 de sportivi băimăreni vor participa la Campionatele Naționale

ÎNOT: 31 de sportivi băimăreni vor participa la Campionatele Naționale

 31 de înotători băimăreni vor participa la Campionatele Naționale pentru seniori, tineret și juniori, cu gândul de a cuceri cât mai multe medalii. Competiția se va desfășura la finalul acestei săptămâni în municipiul Bacău.

Dincolo de medaliile naționale, principalul obiectiv al înotătorilor băimăreni este îndeplinirea cât mai multor baremurilor pentru Campionatele Europene de juniori și seniori, care se vor desfășura în luna mai.
„Pentru Campionatele Europene de juniori avem mai mulți sportivi care sperăm să se apropie de barem sau chiar să-l realizeze. Este vorba de Florin Coste, Mihai Naș, Schneider Cristina, Paula Orzac, Andrei Ungur și Richard Szilagy. La seniori este vorba de băieții care se antrenează în Baia Mare dar sunt legitimați la CSM Cluj, Alexandru Coci, Alin Coste și Robert Glință”, a declarat Adrian Gherghel, antrenor la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare.  
Înotătorii băimăreni vor fi însoțiți la Campionatele Naționale de seniori și juniori de antrenorii Adrian și Ștefan Gherghel, Luminița Pop și Maricica Sabău.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.