Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut la şase luni în România de 6 ori mai abrupt decât în UE

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut la şase luni în România de 6 ori mai abrupt decât în UE
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în primele şase luni ale acestui an, în UE, cu 2,1%, la 7,12 milioane de unităţi, declinul de 13,3% înregistrat în România fiind de 6,3 ori mai abrupt decât media europeană, potrivit datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.
Astfel, piaţa auto românească a avut în primul semestru al patrulea declin din UE, depăşit numai de scăderile din Grecia (-43,9%), Spania (-26,8%) şi Portugalia (-20,3%), reiese dintr-un comunicat transmis vineri de ACEA.
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primele şase luni cu 13,3%, la 31.758 de unităţi, de la 36,636 în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce la nivelul lunii iunie a fost înregistrat un declin de 16,3%, de la 10.285 la 8.606 de maşini, se spune în comunicat, care confirmă astfel datele prezentate anterior de Direcţia
Cele mai puternice creşteri au fost înregistrate în Lituania (102,1%, la circa 6.600 de automobile) şi în Letonia (95,3%, la 4.000 de unităţi).
Germania, cea mai mare piaţă europeană, a înregistrat un avans de 10,5% al înmatriculărilor de autoturisme noi, la 1,62 milioane de unităţi, în timp ce Franţa, a doua piaţă ca mărime, a consemnat o creştere de 1%, la 1,22 milioane.
La constructori, Dacia a înregistrat o scădere de 7% în primul semestru, la 127.609 înmatriculări de autoturisme noi în UE.
Liderul european Volkswagen a consemnat o creştere de 5,7%, la 1,61 milioane de unităţi, urmat de PSA Peugeot Citroen (-7,1%, la 938.589 de maşini), Renault (-10,8% la 688.122), General Motors (+1,7%, la 628.647), respectiv Ford (-6,6%, la 576.727).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.