Infracţiuni şi contravenţii înregistrate de către poliţişti în cadrul unei acţiuni integrate efectuate în baza legii minelor

Infracţiuni şi contravenţii înregistrate de către poliţişti în cadrul unei acţiuni integrate efectuate în baza legii minelor

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzi Naţionale de Mediu – Maramureş şi Compartimentul de Inspecţie Teritorială Baia Mare al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, au organizat şi executat o acţiune comună pentru prevenirea şi combaterea faptelor ce se comit în legătură cu exploatarea şi valorificarea agregatelor minerale. În perioada 05-06 octombrie, oamenii legii au efectuat mai multe verificări în zona „Valea Hotarului” şi  a platoului Igniş, din judeţul Maramureş.A fost constatată o infracţiune prevăzută şi pedepsită de Legea nr.85/2003 (legea minelor) precum şi o contravenţie, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 2.500 lei.
 Infracţiunea a fost reţinută în sarcina lui Vasile B., din Ocna Şugatag, care a fost identificat că efectuase lucrări de excavare a agregatelor minerale într-o  locaţie situată pe platoul Igniş (Vârful Negru), fără să deţină permis de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exploatarea ilegală de agregate minerale. În funcţie şi de valoarea întinderii prejudiciului, faţă de persoana respectivă, se va propune soluţia legală şi temeinică care se impune.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.