Mai multe replici ale unor picturi sau icoane vechi, dar și fotografii cu obiecte de patrimoniu de o mare valoare, recuperate de polițiștii hunedoreni în cadrul unor acțiuni specifice desfășurate în țară sau în străinătate, au fost prezentate într-o expoziție organizată vineri la Deva cu prilejul Zilei Poliției Române.
"Sunt piese ce au fost sustrase din situri arheologice, colecții private sau chiar din biserici din județul Hunedoara. Ele au făcut obiectul unor cauze și dosare penale, iar polițiștii hunedoreni au reușit să le recupereze, prin cooperare internațională, și le-au restituit statului român. Sunt icoane sustrase din biserici din județul Hunedoara, dar și din Italia. Cele care au fost aduse ilegal în țară, au fost recuperate de polițiștii români și restituite statului italian, în urma unor acțiuni comune", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Bogdan Nițu.
Vizitatorii expoziției au putut vedea fotografii ale unor icoane vechi de câteva secole, furate în anul 2012 din opt biserici din județele Hunedoara, Mureș și Vâlcea și recuperate ulterior de polițiști. Între cele 125 de icoane ce au fost furate atunci se numără și o icoană a Maicii Domnului, din secolul XIV, cu foiță de aur, originalul fiind evaluat la 100 000 de euro.
O altă piesă interesantă este o replică a unei tabule din bronz ce a fost furată în anul 2002 din județul Tulcea, de la cetatea getică Troesmis, și a fost recuperată anul trecut din Anglia, după ce mai înainte trecuse pe la o casă de licitații din SUA. Tabula originală este apreciată la o valoare de 60 000 de euro.
În aceeași expoziție au mai putut fi văzute fotografii cu cei 142 de kosoni din aur ce au fost recuperați în urma unui control de la frontiera cu Anglia, reproduceri ale unor ouă de dinozaur pitic recuperate din Italia sau scuturi dacice pe care polițiștii români le-au găsit la comercianți de artă din țări ale Europei de Vest.
Potrivit polițiștilor, munca de investigare a infracțiunilor pe linie de patrimoniu național este una extrem de intensă, în condițiile în care infractorii se specializează în timp pentru a încerca să disimuleze și să treacă ilegal obiectele de artă peste graniță, cu scopul de a le pierde urma.
"Polițiștii hunedoreni au resursele necesare pentru a recupera aceste obiecte și să probeze vinovăția persoanelor implicate în astfel de activități ilegale", a conchis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Lasa un raspuns