Un bărbat de 45 de ani a fost dat dispărut ieri după amiază în apele unei balastiere private din comuna Sarasau. Acesta a ieşit la scăldat cu mai mulţi prieteni, iar la un moment dat nu a mai fost de găsit. La faţa locului a intervenit un echipaj al Detaşamentuuil de Pompieri Sighetu Marmaţiei cu o autospecială dotată corespunzător pentru astfel de situaţii şi un echipaj S.M.U.R.D. victim a fost de negăsit, căutările fiind reluate în această dimineaţă.
Pompierii militari au demarat căutările folosind o barcă pneumatică, o cange şi o ancoră pentru zona adâncă a lacului. În astfel de cazuri echipa de salvare foloseşte echipamentele pe care le deţine, neputând acţiona altfel, cu toate că familia îndurerată le-a cerut acestora să înoate în apă şi să caute persoana dispărută.
“Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei a fost solicitat să intervină în comuna Sarasău, unde o persoană s-ar fi înecat într-un lac. Am intervenit cu echipamentul din dotare, respectiv o barcă şi s-au început căutările. Azi dimineaţă acestea au fost reluate pentru descoperirea victimei” a declarat pentru maramedia.ro, Vasile Pricop, plutonier adjutant în cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighet.
Familia victimei s-a declarat nemulţumită de intervenţia pompierilor şi le-au cerut acestora să sară în apă pentru a găsi cadavrul.
Apa este foarte mare, în anumite locuri atingând chiar şi şapte metri adâncime. Cu toate acestea localnicii vin des în această zonă la scăldat, cu toate că ştiu de existenţa pericolului. Oamenii sunt revoltaţi de faptul că nu există nici măcar un paznic care să supravegheze zona. Până şi copiii se aventurează în apele lacului pentru baie atunci când afară este vreme caniculară, o recunosc chiar şi părinţii acestora.
În apropiere sunt multe locuinţe, iar balastiera nu este împrejmuită. Astfel accesul este facil, iar oamenii nu dau importanţă faptului că pătrund pe o proprietate privată. Din surse neoficiale am aflat că bărbatul a suferit în trecut două preinfarcte şi că în momentul în care se afla în apă, ar fi avut un nou atac, pentru că nimeni nu a auzit nici un strigăt de ajutor sau vreun altfel de zgomot. Pompierii vor continua căutările până când vor găsi cadavrul bărbatului care se presupune că s-a înecat în balastieră.
“Primarul comunei Sarasău a solicitat un echipaj de salvare din cadrul ISU Bihor, care va veni cu scafandrii pentru continuarea acţiunilor de căutare a persoanei dispărute” a mai adăugat plt. adj. Vasile Pricop.
Bărbatul urma să-şi conducă fiica la altar peste câteva luni, dar din păcate nu va mai putea face acest lucru. Soţia acestuia a plecat joi la muncă în Italia, însă acum va trebui să facă cale întoarsă pentru a-şi conduce soţul pe ultimul drum.

Lasa un raspuns