Poliția indiană a anunțat joi că a arestat un prim suspect în ancheta asupra violului în grup asupra unei călugărițe de 70 de ani, care a avut loc în estul Indiei și a suscitat un val de indignare, informează AFP.
Bărbatul a fost arestat miercuri seara la Bombay, a declarat pentru AFP un responsabil al poliției locale, sub protecția anonimatului.
‘El a fost găsit într-o ascunzătoare în Bombay, miercuri noapte. Apoi a fost transferat la Calcutta, unde se desfășoară ancheta’, a precizat sursa de informație.
Femeia de 70 de ani a trebuit să fie supusă unei operații după ce a fost violată, la mijlocul lui martie, în mănăstirea care ținea de o școală, în statul Bengalul de Vest, după ce agresorii au pătruns pătrunzând în incinta acesteia.
Poliția din Calcutta a identificat patru dintre cei șase infractori pe baza imaginilor de supraveghere și opt persoane au fost reținute pentru a fi anchetate, însă niciun suspect nu a a fost arestat până miercuri, ceea ce a stârnit un val de critici la adresa autorităților.
Poliția a promis o recompensă de 100.000 de rupii (1.500 de euro) pentru orice indiciu care ar permite arestarea unor suspecți.
În fața criticilor, autoritățile de stat au anunțat că vor transmite cazul Biroului Central de Anchetă, de competență națională și cu sediul la New Delhi.
Acest atac a intervenit după o serie de alte atacuri la adresa bisericilor și școlilor catolice, în pofida promisiunii premierului Narendra Modi de a asigura protecția minorităților religioase.
Aproape 80% din populația Indiei este hindusă, musulmanii având o proporție de 13,4%, iar creștinii de circa 2%.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
INDIA: O primă arestare în ancheta cu privire la violul în grup asupra unei călugărițe

Lasa un raspuns