Curtea Supremă a finalizat luni, 27 mai, judecarea dosarului Valiza în care Gigi Becali este acuzat de dare de mită şi fals în acte. Procurorii DNA au cerut 4 ani de închisoare pentru finaţatoruli Stelei. Avocaţii lui Becali au pledat pentru o achitare. Gigi Becali a implorat instanţa să îi contopească toate sentinţele şi să-l pună în libertate. În cadrul audierii în faţa completului de cinci judecători de la Curtea Supremă, Becali şi-a recunoscut vinovăţia şi a admis că în 2008 l-a trimis pe Teia Sponte să îi mituiască pe jucătorii Universităţii Cluj care disputau un meci crucial cu CFR Cluj. "Păi da, păi da! „Lobby” e geanta de mâine", îi spune Becali lui Adrian Mititelu în 2008 chiar înainte de meciul U Cluj – CFR. Stenogramele din dosar arată Becali vorbea deschis despre mituirea jucătorilor
"Am vorbit cu Toni Doboş care mi-a spus că fără premiere nu poate garanta că îşi ţine jucătorii în frâu. Am găsit diferite modalităţi. Am discutat jucător cu jucător. Era fin cu fin", a declarat Becali. Finanţatorul Stelei a precizat că pentru a-şi acoperi urmele a decis să contrafacă probe. Este vorba despre un antecontract pe care l-a antedat şi pe care a încercat să-l folosească drept probă. Becali a declarat că i-a dat dispoziţie lui Teia Sponte să declare organelor judiciare că cei 1,7 milioane euro care erau destinaţi jucătorilor U Cluj reprezentau banii pentru un teren pe care avea să-l achiziţioneze. Însă în ultima depoziţie Becali a recunoscut că a falsificat contractul. "Da, doamnă judecător, am falsificat contractul. Eu i-am zis lui Teia că, dacă îl prind, să spună că banii sunt pentru un teren", şi-a amintit Becali.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
Incredibilă gafă. Asta e înregistrarea-bombă care-l îngroapă pe Gigi Becali. ”Cazi jos dacă-ţi spun ce e!”

Lasa un raspuns