VIDEO | Începe campania de vaccinare a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani

De miercuri, 2 iunie, ar putea începe imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccinul produs de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech. Respectarea acestui termen este condiționată de îndeplinirea tuturor criteriilor procedurale impuse de Agenția Europeană a Medicamentului, conform calendarului agreat, informează Prefectura Maramureș.

Pentru facilitarea înscrierii la programare, platforma electronică va fi optimizată și, începând cu data de 1 iunie, permite înscrierea la vaccinare a minorilor prin intermediul conturilor părinților, tutorilor sau ale aparținătorilor legali. De asemenea, vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, la cabinetele medicilor de familie, unde se administrează acest tip de vaccin, Pfizer/BioNTech, sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough.

Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care își exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare, adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora, Carte de Identitate, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani.

Potrivit Agenției Europeane a Medicamentului, datele care rezultă din studiile clinice arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune ale vaccinului COVID-19 Pfizer/BioNTech în cazul copiilor între 12 și 15 ani, sens în care eficacitatea la aceștia este foarte mare.

Totodată, studiile efectuate relevă faptul că în grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.