Incendiu la o pensiune din Vadu Izei

Incendiu la o pensiune din Vadu Izei

O pensiune din localitatea Vadu Izei a luat foc astazi, in jurul amiezii. In pensiune nu se aflau turisti dar nici proprietarii acesteia, care din relatarile vecinilor erau plecati la cumparaturi in Sighetu Marmatiei.Astazi in jurul orei 12 un fum gros a invaluit intreaga gospoadarie. Acesta a fost semnalul care i-a pus pe jar pe locuitorii din Vadu Izei care au cerut imediat ajutorul pompierilor sigheteni. Pensiunea era inchisa si nu se afla nimeni in interiorul ei, proprietarii fiind plecati din localitate. Trei autospeciale ale detasamentului de pompieri Sighet au intervenit pentru lichidarea incendiului, pompierii fiind nevoiti sa sparga geamurile pensiunii pentru a patrunde in interior. Doar interventia prompta a acestora a facut ca pensiunea sa nu fie cuprinsa de flacari, existand astfel pericolul ca incendiul sa se propage si la locuintele invecinate.Cand pompierii au resit sa tina situatia sub control, au intervenit vecinii care au scos din incaperile pensiunii lucrurile care mai puteau fi salvate.Din fericire in urma incendiului nu s-au inregistrat victime, doar pagube materiale insemnate, iar din primele cercetări, cauza incendiului ar putea fi o defecţiune la reţeaua electrică. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.