În cinstea locului vizitat de marele poet Petőfi Sándor, Centrul Cultural Teleki a ridicat o piatră comemorativă la Popasul Petőfi din Valea Usturoiului în locul celui din 1896, care a dispărut în anii 1990.
Dezvelirea monumentului a avut loc sâmbătă, 16 martie în prezența unui public numeros, cu participarea personalități publice locale, Pap Zsolt István, viceprimar, Pintér Zsolt, președintele UDMR Maramureș, a cercetașilor, reprezentanții bisericilor evanghelic și reformat. Publicul a fost salutat de Dávid Lajos, președintele Centrului Cultural Teleki, cuvântarea a fost rostită de dr. Galánthay Zsombor, descendentul contelui Teleki Sándor, iar piatra comemorativă a fost binecuvântată de pastorul evanghelic Horváth Csaba. Programul artistic a fost asigurat de Csomós Péter, la vioară, Debreczeni Richard la acordeon și de pastorul reformat Bak László, la taragot.
A fost prezentat publicului cel de-al doilea volum a cărții de oaspeți dintre anii 1908-1930. Conform unui articol din 1957, cartea de oaspeți conținea la acel moment peste 5 mii de semnături, numele vizitatorilor din toate colțurile lumii.
Poetul Petőfi Sándor a vizitat orașul Baia Mare de mai multe ori, ca oaspete al bunului său prieten, contele de Coltău, Teleki Sándor. Împreună cu prietenii s-a plimbat și pe Valea Usturoiului. Consiliul local al orașului a decis să-l comemoreze, ridicând o piatră comemorativă la 10 august 1896, iar această poieniță a fost denumită mai târziu „Popasul Petőfi” . Tot în acest loc, la 22 iulie 1897 au fost ridicate două adăposturi, care înconjurate de pădurea de pini, își așteptau oaspeții cu băncuțe pentru odihnă, iar înăuntru o carte de oaspeți înregistra gândurile și numele vizitatorilor.
Pe piatra comemorativă stau versurile poetului Nyírő Sándor:
”În acest loc Petőfi nicicând n-a poposit,
Dar vrem ca numele să-i fie amintit,
Să nu uite că-n Valea fermecată
S-a preumblat și el, poetul, odată”
Lasa un raspuns