În memoria lui Iuliu Maniu

La Biblioteca Județeană s-a amenajat o vitrină de carte în memoria lui Iuliu Maniu, un creator de istorie, la 70 de ani de la moartea sa.

Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873 în Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, și a decedat în 5 februarie 1953, la închisoarea din Sighet. A fost jurist, unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre, luptând cu perseverenţă împotriva tendinţelor autoritare ca un adevărat apărător al democraţiei.

S-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar din funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent a reuşit integrarea rapidă a administraţiei din Transilvania în cea a României reîntregite. Calitatea care l-a consacrat în prim planul scenei politice a fost moralitatea ireproşabilă, motiv pentru care era numit „sfinxul de la Bădăcin”, locul unde a copilărit şi unde la maturitate se retrăgea pentru a se odihni. Cu toate acestea, Iuliu Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat.

A dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra Ardealului românesc, împotriva dominaţiei lui Ionel Brătianu în viaţa politică şi împotriva sovietizării ţării de către autorităţile comuniste. Deşi, la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie. Iuliu Maniu a fost și preşedinte al Partidului Naţional Român în perioada 1919-1926; preşedinte al PNŢ între octombrie 1926 – mai 1933; noiembrie 1937 – iulie 1947 și preşedinte al Consiliului de Miniştri (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930; 13 iunie – 8 octombrie 1930; 20 octombrie 1932 – 12 ianuarie 1933). Ultimii ani din viaţă îi petrece în penitenciarul de la Sighet.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.