Omar Hayssam a inițiat și finanțat o entitate teroristă pentru a-și proteja veniturile obținute în mod ilicit, potrivit informațiilor apărute în motivarea sentinței prin care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a condamnat pe Omar Mahmoud, Omar Mukhles și Tartousi Mustafa pentru că au facilitat fuga din țară a suspectului de terorism.
"Declanșarea la sfârșitul anului 2004 a cercetărilor relativ la infracțiuni economice asupra firmelor controlate de către Omar Hayssam a condus în mod direct la criza ostaticilor români răpiți în Irak și a scos la lumină modalitatea în care, prin obținere frauduloasă de fonduri și pentru a-și proteja contravaloarea fondurilor ilicite obținute, Omar Hayssam a recurs la inițierea constituirii și finanțarea unei entități teroriste.
În momentul deconspirării activităților și angajarea răspunderii sale penale, Omar Hayssam a reușit în mod organizat, după cel mai bine elaborate reguli în materie de diversiune teroristă la toate nivelele autorităților publice, diversiune susținută fără vinovăție și în plan public de către mass-media, intoxicată de scenariile aruncate în direcția ei, să părăsească teritoriul României, sustrăgându-se de la răspunderea penală", se arată în documentul citat.
Judecătorii reamintesc faptul că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) s-a sesizat din oficiu, în aprilie 2005, cu privire la săvârșirea de către Omar Hayssam a infracțiunii de inițiere a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism.
"În sarcina acestuia au fost reținute faptele de inițiere a constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, în baza unei înțelegeri prealabile cu gruparea teroristă hotărând lipsirea de libertate, prin răpire, a jurnaliștilor români Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, în vederea obținerii unui folos material sau a unui alt avantaj.
Intențiile infracționale ale lui Omar Hayssam au fost animate de la bun început de dorința acestuia de a evita măsurile ce puteau fi luate în mod legal împotriva sa, ca urmare a procedurilor judiciare inițiate (…) relativ la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, privatizări frauduloase etc.", se precizează în motivare.
În opinia magistraților, Omar Hayssam intenționa să organizeze răpirea jurnaliștilor români pentru a putea ulterior "să pozeze" în salvator al acestora, în speranța că va obține recunoștința autorităților și scăpa de o eventuală răspundere penală. În paralel, suspectul urmărea și scoaterea din țară a banilor obținuți din afaceri ilicite, sub pretextul plății unei recompense către răpitorii jurnaliștilor români, intenționând totodată ca, la un moment dat, să părăsească definitiv teritoriul României.
Răpirea jurnaliștilor români ar fi fost organizată de Omar Hayssam cu sprijinul fratelui său, Mahmoud, cel care l-a ajutat ulterior și să părăsească teritoriul României.
"Cercetările efectuate în cauză au dovedit existența elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina lui Omar Hayssam, evidențiind însă (…) și puternicele legături existente între el și frații săi, învinuiții Omar Mahmoud și Omar Mukhles. De altfel, inculpatul Omar Mahmoud este cel care a fost trimis de Omar Hayssam în Irak pentru a încerca să rezolve problemele ivite acolo în legătură cu modul de derulare a planului răpirii jurnaliștilor români, încă înaintea declanșării cercetărilor în România", se arată în motivare.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanțele din România în trei dosare în care a fost trimis în judecată de DIICOT, el primind 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck" și trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu". Sirianul a fost ulterior condamnat definitiv de ÎCCJ la 23 de ani și 4 luni de închisoare, prin contopirea pedepselor primite în cele trei dosare.
Pe 7 octombrie 2014, ÎCCJ i-a condamnat pe Omar Mahmoud și Omar Mukhles la câte cinci ani de închisoare iar pe Mustafa Tartousi, la șapte ani de închisoare, pentru înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis un act de terorism, decizia fiind definitivă. Cei trei fuseseră anterior achitați, printr-o sentință a Curții de Apel Oradea din 8 octombrie 2012.
Stiri de actualitate:
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
ÎCCJ: Omar Hayssam a inițiat și finanțat o entitate teroristă pentru a-și proteja veniturile ilicite (motivare)

Lasa un raspuns