Un băimărean, care a observat că un tânăr încearcă să pătrundă într-un apartament situat la etajul 1, iar alţi doi îl „păzeau”, a apelat 112. Poliţiştii ajunşi de urgenţă la faţa locului i-au împiedicat pe cei trei să-şi ducă planul la bun sfârşit.
În noaptea de marți spre miercuri, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin 112 că doi tineri sunt în faţa unui bloc situat pe bulevardul Bucureşti din municipiu, şi îl păzezsc pe un al treilea care a pătruns pe geamul unui apartament situat la etajul 1, cu intenţia de a fura. În urma sesizării, în cel mai scurt timp la adresa indicată s-a deplasat un echipaj de poliție, i-a identificat iniţial pe cei doi tineri de 15 și 17 ani care stăteau în faţa blocului şi ulterior au identificat un tânăr de 27 de ani care a pătruns în apartament. Primele verificări au relevat că proprietara dormea în timp ce acesta a pătruns pe geamul lăsat deschis, cu intenţia de a fura. A fost surprins de poliţişti exact în momentul în care lua dintr-o poşetă bani şi un pachet de ţigări. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Lasa un raspuns