Berbec
Modul în care te exprimi astăzi poate fi puternic influenţat de statusul tău emoţional, riscând să dai replici sau să iei hotărâri sub impulsul momentului ce nu par a fi în concordanţă cu caracterul tău. Având în vedere că cei apropiaţi din familie te înţeleg şi te susţin, ar fi indicat să te consulţi cu aceştia şi să le spui ce ai pe suflet înainte de a răspunde provocărilor.
Taur
Vrei să fii înconjurat de o atmosferă armonioasă atât în relaţia cu prietenii, cât şi în cercurile sociale unde activezi, dar te poţi confrunta cu discrepanţe între ceea ce îţi dictează sufletul şi aspectele de natură financiară pe care nu le poţi ignora. Spiritul civic şi altruismul vor fi apreciate la adevărata lor valoare, dar totuşi nu lăsa să se profite de generozitatea ta.
Gemeni
Sensibil la părerile celorlalţi, astăzi te poţi ofensa uşor dacă viziunea ta nu coincide cu a celorlalţi şi ai tendinţa de a te simţi persecutat. Totuşi, cum emoţiile îţi pot juca feste, ar fi indicat să încerci să-ţi menţii o atitudine obiectivă. Păstreză-ţi optimismul privind puterea ta creativă şi capacitatea de a-ţi accesa talente nebănuite, găsind uşor soluţii profitabile financiar.
Rac
Cum ai tendinţa să-ţi păstrezi gândurile doar pentru tine şi să stai mai retras, vei găsi destul de anevoios drumul către oameni cu har şi locuri încărcate de spiritualitate, unde să-ţi descarci sufletul. Dacă faci totuşi un efort în această direcţie, ai şansa să-ţi regăseşti încrederea că poţi găsi oricând în interiorul tău sau la prieteni soluţii la problemele ce te frământă.
Leu
Astăzi te poţi confrunta cu temeri sau chiar blocaje de natură emoţională care te reţin în a avea încredere în şansele planurilor tale. Cu toate acestea, dacă lucrezi puţin la încrederea personală şi eviţi conflictele de putere, lucrul în colaborare şi schimbul de idei îţi pot atrage atât simpatie, cât şi susţinere din partea unor persoane care au un cuvânt important de spus în cariera ta.
Fecioara
Cum astăzi eşti destul de idealist din punct de vedere relaţional, te poţi simţi foarte uşor neînţeles mai ales de către superiorii tăi, care-ţi cer raţionamente corecte, neinfluenţate de implicarea sentimentală. Reuşeşti totuşi să intuieşti bine nevoile partenerilor tăi de afaceri, fiind destul de optimist în privinţa unor proiecte comune dar şi posibilităţii unor studii peste hotare.
Balanţă
Discuţiile pe teme filosofice te pot obosi astăzi destul de uşor, neavând forma necesară pentru a-ţi susţine cu tărie credinţele personale. De aceea, mai mult timp dedicat odihnei şi relaxării ar fi binevenit, ocazie de a descarcă bagajul emoţional acumulat. Obţii mai uşor banii de care ai nevoie iar deplasările sau trainingurile împreună cu colegii îţi pot oferi momente plăcute.
Scorpion
Idealismul tău se poate ciocni serios astăzi cu nevoia de a face investigaţii suplimentare şi de a clarifica toate aspectele ce au legătură cu banii, mai ales dacă vrei să faci un împrumut. Emoţiile te pot face să reacţionezi în mod iraţional, deci evită deciziile impulsive. În schimb, vei putea savura din plin o mică evadare din cotidian alături de partenerul tău.
Săgetător
Chestiunile domestice te cam încorsetează şi simţi că nu te poţi dedica în voie viselor tale, riscând să intri în conflict cu partenerul de cuplu. Fii deschis către comunicare dar cu condiţia să te menţii obiectiv. Poţi profita de inspiraţie şi să-ţi propui o mică afacere de familie cu profil artistic sau culinar, existând şanse ca aceasta să se dovedească o idee care să aducă profit.
Capricorn
Se anunţă o zi destul de încărcată, iar capacitatea ta de a te ocupa de cele mai mici detalii nu este tocmai la cote optime. În plus, nici relaţia cu colegii de serviciu nu pare a decurge armonios, având senzaţia, probabil eronată, că nu eşti tratat corect. Poate n-ar strica o mică pauză în care să-ţi iei partenerul şi copiii la o plimbare relaxantă, undeva în afara oraşului.
Vărsător
Astăzi, vei avea o tendinţă cam idealistă în chestiunile băneşti, riscând să iei decizii inexplicabile şi cam riscante. Cere sfatul persoanei iubite, chiar dacă poate nu eşti cu totul de acord cu aceasta. Astfel, vei avea mai multe şanse să găsiţi împreună o soluţie pentru a vă spori confortul în propriul cămin şi să va bucuraţi de momentele în care funcţionaţi ca o echipa.
Peşti
Este posibil să nu te simţi astăzi pe aceeaşi lungime de undă cu cei din familie iar stările tale de spirit să fie uşor influenţate de emoţiile celor din jur. A te preocupa mai puţin de ceilalţi şi a dedica mai multă atenţie propriilor nevoi interioare ar fi de dorit astăzi, fapt ce nu intră în contradicţie cu posibilitatea de a avea o vorbă bună pentru fiecare şi a-i susţine pe cei dragi.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
HOROSCOP: Ce ne rezervă astrele pentru vineri, 20 iunie

Lasa un raspuns