Stația meteo Miercurea Ciuc a înregistrat, vineri, cea mai scăzută temperatură din țară din zonele locuite, mercurul termometrelor coborând până la minus 5,1 grade Celsius.
Potrivit meteorologului Ovidiu Câmpeanu, din cadrul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sibiu, valoarea de minus 5,1 grade Celsius s-a înregistrat în cursul dimineții, întrucât cerul a fost senin, după care temperatura a început să crească ușor.
Și în celelalte localități harghitene s-au consemnat valori negative și a căzut brumă.
La Joseni au fost minus 3.2 grade Celsius, la Toplița s-au înregistrat minus 2.3 grade, iar la Odorheiu Secuiesc mercurul termometrelor a arătat minus un grad Celsius.
Potrivit lui Ovidiu Câmpeanu, în zilele următoare vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, nu se vor înregistra precipitații, în cursul nopții va fi frig iar spre dimineață temperaturile vor scădea sub zero grade Celsius.
Minima absolută a lunii octombrie, în Harghita, a fost de minus 13,5 grade Celsius și s-a înregistrat în anul 1988, tot la Miercurea Ciuc, iar maxima a fost de 30,6 grade Celsius și s-a consemnat în 1955.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
HARGHITA: Minus 5,1 grade la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară

Lasa un raspuns