HANDBAL: Naţionala feminină s-a calificat la Campionatul European după ce a învins Belarusul în Baia Mare

HANDBAL: Naţionala feminină s-a calificat la Campionatul European după ce a învins Belarusul în Baia Mare

Spectacol pe semicercuri  și o calificare binemeritată pentru naționala feminină de handbal a României . Tricolorele au învins aseară selecționata Belarusului cu 32-20 și și-au asigurat biletul la turneul final al Campionatului European din 2014. Învingătoare și în meciul tur de la Mogilev, jucătoarele lui Gheorghe Tadici au obținut calificarea în Baia Mare, de pe locul secund din grupă.
Jucătoarele din Belarus le-au pus probleme tricolorelor doar în primele minute, meciul fiind mai apoi la discreția sportivelor antrenate de Gheorghe Tadici . La pauză, tabela arăta 15-6 pentru românce, ca urmare a golurilor înscrise la foc automat și a paradelor Paulei Ungureanu.
La reluarea jocului, tot tricolorele au fost vioara întâi, reușind să se impună fără emoții în final, la 12 goluri diferență.  Ada Nechita, care a înscris 8 goluri, a fost golgetera României în acest meci.
“Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci, noi ni l-am făcut ușor. Am avut un debut de meci foarte, foarte bun, și asta s-a văzut pe parcursul jocului. Ne bucurăm că am reușit până la sfârșit să oferim un spectacol acestui public minunat”, a arătat portarul naționalei României, Paula Ungureanu.
“Suntem mulțumiți că am obținut calificarea, ne-am îndeplinit obiectivul de performanță pentru această primă jumătate a anului. Practic, a fost cea mai importantă acțiune a handbalului feminin , având în vedere obiectivul de calificare la Turneul Final de Campionat European ”, a punctat selecționerul naționalei României, Gheorghe Tadici.
Tricolorele au câștigat ambele meciuri cu Belarus: a fost 30-28  la Mogilev și 32-20 în Baia Mare . Cu cele 4 puncte obținute, româncele s-au calificat la turneul final al Campionatului European de pe locul secund al grupei, după Norvegia.
“Ne -a fost greu după un drum atât de lung, am fost obosite, s-a văzut asta după primele 5 minute din meci. Dacă călătoria ar fi fost așa cum era plănuită, cu siguranță și meciul ar fi fost mult mai bun”, a spus jucătoarea din Belarus Anastasia Lobach.
“Felicit echipa națională a României pentru tactica aplicată. Știam că echipa este una cu experiență , după părerea mea, în primele 5 echipe din Europa. Vă urez mult succes la Campionatul European ”, a conchis selecționerul Belarusului, Tomaz Cater.
Campionatul European va avea loc în perioada 7-21 decembrie, în Ungaria și Croația.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.