O comoară ascunsă în inima Băii Mari a fost căutată de zeci de tineri puși pe distracție. Ore în șir, au băut orașu-n lung și-n lat ghidați de indicii, pentru ca, în final, să pună mâna pe premiu. Bucuroși de reușita evenimentului și de numărul mare de participanți înscriși, organizatorii au arătat că vor face din vânătoarea de comori o tradiție. Evenimentul a fost organizat de Asociația DEIS.
“Trebuie să mutăm 2 bețe pentru a obține din 5 pătrate doar 4. Le mutăm pe astea două și le punem aici”, a găsit răspunsul una din echipe.
Primul indiciu, primul hop trecut. Exercițiul s-a dovedit a fi floare la ureche pentru tinerii din Maramureș și Vrancea . 7 echipe au pornit în pas alergător în căutarea comorii, din curtea Centrului de Tineret Baia Mare la Casa de Cultură, iar mai apoi, pe Podul Viilor. Vânătoarea a cuprins și alte probe, de care tinerii s-au achitat cu succes.
„A fost OK , indiciile au fost relativ accesibile, mai ales celor care nu sunt din oraș. A trebuit să cântăm unor persoane de sex opus, iar mai apoi să ne găsim drumul încoace”, a arătat băimăreanul Ionuț Borota.
“Să ajungem până aici a fost cel mai greu”, a spus o altă participantă.
Ultimul indiciu i-a dus direct în Centrul Vechi al orașului, unde i-a așteptat o comoară plină de dulciuri. Primele 3 echipe au primit , de asemenea, medalii care să le aducă aminte că au fost , pentru o zi, vânători de comori.
“Mi s-a părut foarte interesant și am vrut să cunosc locuri și tradiții noi. Sunt foarte fericită că am ajuns aici, la capătul celălalt al țării”, a arătat Viviana Cojocaru, una din tinerele venite din Vrancea.
„Acest “Treasure Hunt” a luat naștere deoarece ne doream ca tinerii să socializeze între ei, să-si ocupe timpul cu ceva constructiv, să descopere dacă au calități de lider, să reușească să comunice cu prietenii lor cât mai bine ca să reușească să rezolve exercițiile pe care le-am creat pentru ei ”, a arătat coordonatorul activității, Karina Smulyak.
Bucuroși de reușita evenimentului, organizatorii au arătat că vor face din vânătoarea de comori o tradiție. Evenimentul a fost organizat de Asociația DEIS.

Lasa un raspuns