HANDBAL MASCULIN: HCM Minaur va evolua duminică, în deplasare, la Steaua

HANDBAL MASCULIN: HCM Minaur va evolua duminică, în deplasare, la Steaua

 HCM Minaur va evolua duminică, în deplasare, la Steaua, echipă ce a obţinut în trei etape trei victorii. La Minaur, atmosfera este puţin mai încordată după egalul cu Dinamo şi înfrângerile cu Odorhei şi CSM Bucureşti, dar elevii lui Lars Walther spun că vor strânge rândurile şi vor încerca să obţină un rezultat bun. 

Tehnicianul Minaurului, Lars Walther, susţine că echipa sa se confruntă, în prezent, cu o problemă de mentalitate, dar elevii săi vor trebui să se întoarcă acasă cu trei puncte de la meciul împotriva Stelei. 
„Cred că toate jocurile sunt grele pentru noi, în acest moment, pentru am avut un debut de campionat foarte rău. Am jucat primele meciuri cu cele mai bune trei echipe din România, dar ceva se schimbă în mentalul tău când ajungi să pierzi meciuri pe care nu ar fi trebuit să le pierdem. Este o problemă de mentalitate în acest moment şi trebuie să ne revenim. Ştim că putem să jucăm bine, am avut jocuri bune deci trebuie să mergem acolo şi să obţinem cele trei puncte. Trebuie să arătăm că ne place să jucăm handbal şi să ne concentrăm să nu facem greşeli”, a declarat tehnicianul Minaurului, Lars Walther. 
„Momentan atmosfera e puţin încordată, am început destul de greu acest campionat, cu doar un punct. Sperăm să ne revenim şi să continuăm în stilul de anul trecut. Mergem la lider, nu contează asta, mergem să batem. Am avut trei etape mai proaste, mergem mai departe”, a spus Mihai Buşecan.
„Trebuie să strângem rândurile, campionatul este lung şi mai sunt multe meciuri de jucat. Lider e cel care termină după sfârşitul campionatului şi devine campioana României. Au avut alt parcurs faţă de noi, am avut meciuri foarte grele şi din păcate s-au terminat prost dar vom strânge rândurile şi vom merge să câştigăm la Steaua”, a adăugat Albert Cristescu. 
Meciul dintre Steaua şi Minaur Baia Mare va avea loc duminică, de la ora 15:15. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.