Guvernul a decis majorarea de la 1 iulie a rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75% față de valoarea aflată acum în plată.
Potrivit Biroului de Presă al Executivului, măsura a fost luată prin adoptarea unei ordonanțe de urgență adoptate în ședința de miercuri, având în vedere că pe 29 aprilie în România este marcată Ziua Veteranilor de Război.
"Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei", precizează sursa citată.
Potrivit legislației în vigoare, pe lângă rentele lunare menționate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război.
"Prin actul normativ adoptat astăzi se dublează acest spor pe care îl primesc invalizii și veteranii de război pentru primul an de participare pe front, potrivit Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război", menționează Guvernul.
Stiri de actualitate:
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
GUVERN: Rentele lunare ale veteranilor de război se majorează cu 75% începând de la 1 iulie

Lasa un raspuns