Băncile din Grecia, închise de la 29 iunie, se vor redeschide luni, dar grecii vor putea retrage în continuare numai 60 de euro pe zi, a afirmat joi seară ministrul adjunct de finanțe Dimitris Mardas la postul național de televiziune ERT, citat de AFP.
"Cu începere de luni, cetățenii vor putea merge la bănci pentru orice operațiune", a declarat ministrul, subliniind în același timp că retragerile vor rămâne limitate la 60 de euro pe zi.
Anunțul redeschiderii băncilor intervine la câteva ore după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a hotărât finanțarea de urgență pentru băncile grecești cu 900 milioane de euro în decurs de o săptămână, iar zona euro a dat undă verde negocierilor privind al treilea plan de ajutorare a Greciei pe o perioadă de trei ani.
Aceste decizii au fost luate la o zi după adoptarea de către parlamentul grec a primei serii de măsuri de austeritate cerute de creditorii țării.
Joi seară, Ministerul de Finanțe de la Atena a informat că băncile rămân închise până duminică, 19 iulie.
Este a treia săptămână de când băncile elene au fost închise, la sfârșitul lunii iunie, după retrageri masive de numerar din partea cetățenilor greci îngrijorați.
Măsura a urmărit "protejarea sistemului financiar și a economiei Greciei, din cauza lipsei de lichidități", potrivit ministerului.
De la închiderea băncilor și impunerea unui control asupra capitalurilor, suma maximă pe care o pot retrage persoanele aflate în posesia unui cont grec este de 60 de euro pe zi. Turiștii și alte persoane cu card emis pe un cont străin nu sunt supuse acestei restricții.
Unele sucursale bancare au rămas deschise pentru pensionarii care nu posedă carduri.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
GRECIA: Băncile se vor redeschide luni, retrageri limitate la 60 de euro pe zi (ministru)

Lasa un raspuns