PNL propune tuturor liderilor partidelor parlamentare demararea și organizarea în perioada următoare a unor consultări asupra temelor ”care pot schimba România în bine”, fiind necesar pe aceste subiecte un acord politic, a declarat luni copreședintele liberal Alina Gorghiu.
"Pornind de la premisa că trebuie să existe bună credință, propunem astăzi tuturor liderilor partidelor politice parlamentare demararea și organizarea în perioada următoare a unei serii de consultări politice publice, împreună cu specialiști, mediul de afaceri, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului, ai Consiliului Fiscal, ai BNR și cu reprezentanți ai altor instituții relevante asupra temelor care pot schimba România în bine. PNL a pornit de la premisa că românii au nevoie de o nouă abordare politică, una care să nu pună, ciclic, în pericol nici stabilitatea economică, nici pe cea socială și nici pe cea democratică a României", a precizat Gorghiu, după ședința Comisiei de unificare a PNL.
Ea a adăugat că temele vizate sunt stabilitatea macroeconomică a României — Codul Fiscal sau noua lege a salarizării în sectorul de stat—, absorbția de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii și investițiile publice, reforma administrației publice, aderarea la Spațiul Schengen și pregătirea agendei pentru preluarea în 2019 a Președinției Consiliului UE.
"Există în acest moment pe agenda publică o serie de proiecte vitale pentru viitorul României. Trebuie să ne asigurăm că aceste proiecte sunt sustenabile pe termen lung, au la bază evaluări solide, indiferent cine vine la guvernare și ce majoritate parlamentară va exista. (…) Nu trebuie să cădem în patima electorală și să transformăm România într-un teren de sacrificare a interesului public. Prim-miniștrii vin și pleacă, partidele trebuie însă să rămână responsabile și prudente, în caz contrar nu vom face altceva decât să adâncim încrederea publică în forțele politice și în democrație, cu efecte extrem de periculoase în viitor, inclusiv ascensiunea unor forțe extremiste populiste", a mai precizat liderul liberal.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Sâmbătă sunteți așteptați la spectacolul ”Tigru”
PLANETARIUL BAIA MARE se alătură Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic 2026 prin proiecții speciale la planetariu- proiecții în avanpremieră
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de CSM București
AJOFM MARAMUREȘ: 212 locuri de muncă au fost oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
MUZEUL MARAMUREȘAN: Invitație la vernisajul expoziției ”Vladimír Vochoč – diplomatul nesupus a cărui semnătură a însemnat libertate”
SPECIAL: Premianții „Ethnologica Film Fest”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 9 octombrie în Baia Mare și Ulmeni
VIDEO: Sportivele de la Red&Black Dance au obținut rezultate deosebite la Cupa României
MUZEUL MARAMUREȘAN: prezentarea rezultatelor proiectului ”Arhitectura vernaculară din Muzeul Satului Maramureșean: explorare, expunere și valorizare. Despre omenii locului și trecutul lor”
VASILE MOLDOVAN: Noul pod peste Tisa este puntea de legătură între oameni, culturi și destine unite de valori comune
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Deschiderea noului pod pentru circulație reprezintă un moment de cotitură pentru oraș și pentru județ
O ZI ISTORICĂ PENTRU MARAMUREȘ: noul pod peste Tisa a fost deschis circulației
ANUNȚ PUBLIC privind obținere autorizație de mediu
ITPF: Noul punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Țerkva, (Biserica Albă) a devenit operațional
HANDBAL: Minaur, învinsă pe terenul campioanei
ITM MARAMUREȘ: Acțiuni de control în domeniul exploatări forestiere – 8 societăți sancționate
BAIA MARE: Retro Parada Toamnei 2026
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 8 octombrie în Baia Mare și Lăpușel
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Joi, spectacolul ”Șantier” – o comedie dinamică
GORGHIU: PNL propune consultări cu liderii partidelor parlamentare pe teme de interes major

Lasa un raspuns