Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, consideră că Europa ar trebui să menţină presiunile asupra Greciei, pentru a determina statul să-şi respecte angajamentele privind austeritatea, şi neagă că soluţionarea crizei datoriilor de stat ar fi întârziată de alegerile din Germania. Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat săptămâna trecută o nouă tranşă, de 2,5 miliarde euro, din programul de împrumuturi contractat de Grecia, asigurând astfel finanţarea guvernului elen până la alegerile generale din Germania, programate pentru 22 septembrie.
Progresele Greciei vor continua să fie monitorizate în condiţii normale.
"Presiunea rămâne, nu are nicio legătură cu programul electoral. Sunt departe de a fi trecut hopul", a comentat Schaeuble la postul de radio Deutschlandfunk, preluat de Bloomberg.
Cancelarul german Angela Merkel încearcă să obţină, în septembrie, cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului elen, pe fondul nemulţumirii germanilor privind sumele uriaşe mobilizate de Berlin în sprijinul statelor din zona euro aflate în dificultate.
Principalul adversar al lui Merkel este social-democratul Peer Steinbrueck, fost ministru al Finanţelor în timpul primului mandat al actualului cancelar (2005-2009).
Coaliţia de centru-dreapta a cancelarului Merkel conduce în sondaje cu o marjă de aproximativ 15 puncte procentuale.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
Germania cere Europei să menţină presiunile asupra Greciei

Lasa un raspuns