Actorul francez Gerard Depardieu a fost distins sâmbătă cu Premiul Lumiere pe 2011 ”pentru întreaga carieră”, cu prilejul unei ceremonii din ajunul închiderii celui de-al treilea festival Lumiere la Lyon, informează duminică France 24.
Premiul i-a fost înmânat de Bertrand Tavernier, preşedinte Institutului Lumiere şi unul dintre marii organizatori ai festivalului, în prezenţa actriţei Fanny Ardant şi a unui auditoriu format din actori, regizori şi profesionişti din industria cinematografică, la sfârşitul proiecţiei filmului "La femme d’a côté" /”Femeia de alături”/ al lui François Truffaut (1981).
"Extrem de emoţionat", Gérard Depardieu a mulţumit, afirmând: "Este ceva straniu" să asişti la o retrospectivă a carierei proprii, "miroase a lemn de brad pe de o parte, dar este o mare bucurie".
Anterior, Bertrand Tavernier a evocat cariera lui Gerard Depardieu, subliniind că actorul a jucat în "atât de multe filme şi a interpretat atât de multe personaje încât a jupuit ecranul însuşindu-şi rolurile ca la asaltul unei nave".
Festivalul, iniţiat de Bertrand Tavernier şi căruia i-a dat formă Thierry Fremaux, directorul Institutului Lumiere, dar şi delegatul general al Festivalului de la Cannes, se desfăşoară conform unei formule originale, care amestecă clasicul în copii restaurate şi "noi forme ale cinefiliei".

Lasa un raspuns