La doar 5 grade Celsius, tinere sighetence au îmbrăcat ținute de excepție, rochii vaporoase și haine create special pentru acest eveniment, semnate Ileana Vassiliev. Este vorba despre prima ediție a evenimentului Gala Sigheteană, un spectacol complex de modă, muzică, artă, dar și film. Un film special, având-o ca protagonistă pe o sigheteancă ajunsă la București și cunoscută în întreaga țară – Flavia Hojda.
În ciuda vremii răcoroase și mohorâte, zeci de sigheteni au ieșit sâmbătă seara din case și și-au dat întâlnire pe aleea pietonală din municipiu, pentru a lua parte la Gala Sigheteană. Pe scenă s-au perindat tinere din municipiu mândre de a purta creațiile vestimentare semnate tot de o sigheteancă. Cu ropote de aplauze și ovaționate la fiecare pas de paradă, așa au fost primite de public.
Au întreținut atmosfera artiști ai locului, tinere talente și voci de excepție al căror nume este rostit atât în țară, cât și peste hotare. Mark Mesaroș, surorile Maria, Ligia și Francesca Hojda, Carmen Chindriș, Larisa Boiciuc, Alexander Martari.
N-a lipsit nici dansul ielelor, momentul pregătit de Cnejii de Maramureș, dar nici prezentarea filmului care o are pe Flavia Hojda drept personaj principal. Pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță, jandarmii sigheteni au fost prezenți pe tot parcursul spactacolului.

Lasa un raspuns