Gabriel Zetea (PSD): ”Președintele Iohannis folosește referendumul pe Justiție pentru a ajuta Opoziția la alegerile parlamentare”

Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest a declarat pentru un post de televiziune central că referendumul pe Justiție convocat de președintele Klaus Iohannis este doar unul consultativ pentru cetățenii României. Astfel, potrivit liderului PSD, Klaus Iohannis se folosește de referendum pentru a ajuta opoziția la alegerile europarlamentare care vor avea loc în aceeași zi, respectiv în 26 mai 2019.

”Personal, sunt de acord cu aproape orice tip de întrebare legată de independența justiției, însă aceasta este doar o ciorbă reîncălzită, un pretext prin care președintele Iohannis încearcă să ajute opoziția. De multă vreme nu am mai auzit discuții pe tema amnistiei și grațierii, chiar dacă acestea sunt mereu subiectele de atac împotriva PSD. Mai mult, mă simt extrem de jignit de afirmațiile președintelui, care repetă continuu că pesediștii au foarte multe probleme penale. Și aș vrea să îl întreb pe domnul Iohannis la care pesediști se referă, pentru că eu, ca președinte PSD Maramureș, am alături 9.000 de membri de partid în județ și niciunul dintre ei, dar absolut niciunul nu are probleme penale”, a arătat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, în cadrul emisiunii TV, moderată de  Alice Iacobescu.

Vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest a dorit să sublinieze faptul că tema referendumului nu este una generală, ci este un mod prin care Iohannis alege să intre cu picioarele în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. ”Președintele deturnează atenția de la temele reale. Să faci un referendum despre amnistie și grațiere, care nu există, nimeni nu își dorește, arată doar intențiile ascunse ale președintelui de a intra în campania electorală, de a deturna atenția de la ce ne doare. În plus, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Ordonanțele de Urgență ale Guvernului pe tema Justiției vor fi făcute doar cu specialiști de la Comisia Europeană, lucru care se întâmplă, se discută pe lege și există comisii. Altfel, putem face în felul următor: orice modificare legislativă să fie făcută prin referendum. Să blocăm această țară, să blocăm toate prerogativele guvernului, ale Parlamentului și apoi să vedem cum putem conduce țara. În plus, prin acest referendum nu se va interzice nimic, deoarece este vorba despre un referendum consultativ, care nu are nicio putere asupra legislației. Acest referendum, care nu este de modificare a Constituției, este la fel ca cel făcut de Traian Băsescu pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 și, cu siguranță, nu sunt doar 300 de parlamentari în România. În concluzie, un referendum consultativ nu are puterea de a schimba legea, este doar o unealtă folosită de președintele Iohannis pentru a veni în sprijinul Opoziției”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.