Furt de energie electrică la 19 gospodării din comuna Sălsig

Furt de energie electrică la 19 gospodării din comuna Sălsig

Poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală – Fărcaşa, au efectuat ieri o acţiune cu scopul verificării şi constatării abaterilor de la normele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. În urma verificării efectuate la 19 locaţii, au fost constatate patru abateri, din care trei se constituie în infracţiunea de sustragere sau furt de energie electrică.Poliţiştii au avut ca parteneri de acţiune pe reprezentanţiisucursalei de distribuţie a energiei electrice din Ulmeni. Verificările efectuate de către oamenii cu atribuţii în aplicarea legii s-au desfăşurat în intervalul orar 08,00-12,00, la locuinţele situate într-un cartier de la marginea localităţii Sălsig. 
Poliţiştii au început cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faţă de trei persoane: Avram V., de 72 de ani, Şandor B., de 49 de ani şi Emeric V., de 65 de ani, toţi din Sălsig. Specialiştii în consumul de energie electrică vor stabili valoarea reală a pagubei.  Cei trei vor fi cercetaţi în stare de libertate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.