Franța va mobiliza 10.000 de militari începând de marți seara pentru a asigura "securitatea punctelor sensibile ale teritoriului" după atentatele sângeroase de la Paris, a anunțat luni ministrul apărării Jean-Yves Le Drian, informează AFP.
Președintele François Hollande ‘le-a cerut forțelor armate să participe la asigurarea securității punctelor sensibile ale teritoriului’, a declarat Le Drian, după o reuniune privind securitate internă la Palatul Elysée, citând ‘amploarea amenințărilor’ care planează întotdeauna asupra țării.
Totodată, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a anunțat că circa 5.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați de luni pentru a proteja toate școlile și lăcașurile de cult evreiești din țară, iar militari vor fi de asemenea trimiși ca întăriri în 48 de ore.
Cele 717 școli și lăcașuri de cult evreiești vor fi protejate ‘începând de azi (luni) de 4.700 de polițiști și jandarmi’, a spus Bernard Cazeneuve, care a făcut acest anunț în fața părinților elevilor de la o școală evreiască din Montrouge, la periferia de sud a Parisului.
În apropierea acestei școli, Amedy Coulibaly, unul dintre autorii jihadiști ai atentatelor de săptămâna trecută din Franța, a împușcat mortal joi o polițistă înainte de a ataca a doua zi un magazin cușer în partea de est a Parisului.
Înainte de anunțul ministrului de interne, premierul francez Manuel Valls a declarat că forțele de securitate franceze și-au continuat luni ‘căutările’ pentru a găsi cel puțin ‘un complice’ al autorilor jihadiști ai atentatelor de săptămâna trecută de la Paris.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
FRANŢA: 10.000 de militari mobilizați pentru a asigura "securitatea punctelor sensibile"

Lasa un raspuns