După Chindia Târgoviște, FCM Baia Mare va întâlni duminică o altă echipă puternică din cadrul seriei a doua a ligii secunde. Fotbaliștii antrenați de Dorin Toma și Cristian Bogdan vor avea ca adversar formația UTA Bătrâna Doamnă.
Stadionul ”Viorel Mateianu” din Baia Mare va găzdui duminică, de la ora 11, partida dintre FC Municipal și UTA Bătrâna Doamnă. Meciul reprezintă derby-ul etapei a 20-a, urmâmd să se întâlnească ocupantele locurilor 3, respectiv 2, cele două formații fiind despărțite de un singur punct în clasament. Băimărenii vor să obțină cu această ocazie prima victorie din anul 2016, care le-ar spori șansele de calificare în play-off.
„Toate meciurile sunt tari până la finalul sezonului regulat. UTA este o echipă bună, chiar foarte bună, dovadă că în primul meci din acest an a bătut pe FC Brașov. Sperăm să câștigăm meciul de duminică, deși va fi un joc foarte greu, pe un teren dificil. Vom încerca însă să motivăm jucătorii, pentru a-i aduce la potențial maxim la ora jocului”, a declarat antrenorul secund al echipei FCM Baia Mare, Cristian Bogdan.
„Toate meciurile pe care le mai avem de jucat sunt foarte dificile. Întâlnim doar echipe din fruntea clasamentului și trebuie să jucăm toate meciurile la victorie”, a spus fotbalistul echipei FCM Baia Mare Bogdan Străuț.
Antrenorii băimăreni nu vor putea conta în meciul de duminică pe Cosmin Sârbu și Sergiu Jurj, primul fiind suspendat, iar cele de-al doilea plecat cu naționala Under 18 la un turneu amical în Italia. De asemenea, fundașul Răzvan Lupu este în continuare accidentat. În schimb este apt de joc Silviul Balaure, unul dintre cei mai buni fotbaliști băimăreni în turul campionatului.
Lasa un raspuns