Wilson Dias da Costa Neto, ales patron al ediţiei din acest an a Carnavalului de la Rio de Janeiro, sub denumirea de Regele Momo, a declarat deschis, vineri, cel mai mare spectacol în aer liber din lume, primind cheia oraşului din mâinile primarului, Eduardo Paes.
"Îl felicit pe Maiestatea Sa, regele Momo, şi salut regina şi prinţesele. Rege Momo, este primul vostru an de domnie, primiţi puterea asupra oraşului într-un moment foarte special! Sper că veţi avea grijă cum se cuvine de problemele traficului din centrul oraşului", a declarat primarul, Eduardo Paes, predându-i noului rege cheile capitalei Braziliei, ca semn al puterii pe care acesta o va avea în cele cinci zile de carnaval.
"Sunt foarte fericit să fiu al cincisprezecelea rege Momo. În numele primăriei, fiind monarhul celei mai mari sărbători mondiale, declar deschis Carnavalul oraşului minunat Rio de Janeiro. Decretez bucuria", a spus Wilson Dias da Costa Neto, în vârstă de 27 de ani, care a fost ales rege al carnavalului în urma unui concurs.
În cele cinci zile de festivităţi ce vor avea loc în timpul carnavalului, în Rio de Janeiro sunt aşteptaţi 918.000 de turişti, cu 2% mai mult decât anul trecut.
La carnavalul oficial defilează 12 şcoli de samba, în faţa a 70.000 de spectatori, pe Sambadromul proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemeyer. Acestea concurează pentru titlul de campioană.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
FIESTA: Regele Momo a deschis Carnavalul de la Rio: "Decretez bucuria! "

Lasa un raspuns