Viceprim-ministrul României, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFP), alături de secretarul de stat Adrian Gâdea s-au aflat în Maramureș, în cursul zilei de vineri, 10 martie, pentru a participa la o discuție tehnică cu primarii din Maramureș. Ședința de lucru a avut loc la Consiliul Județean Maramureș, în sala nouă de ședințe, iar vicepremierul a menționat faptul că, această vizită a venit în urma invitației lansate de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Foarte mulți dintre edilii din Maramureș au fost prezenți la întâlnirea unde au fost abordate, punctual, problemele cu care se confruntă în accesarea fondurilor guvernamentale sau europene, dar și proiectele care pot obține finanțare. Vineri, 17 martie 2017 este ultima zi în care primarii pot depune proiecte de finanțare la MDRAPFP.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
FAŢĂ ÎN FAŢĂ: Ce le-a transmis Sevil Shhaideh primarilor din judeţul Maramureş

Întâlnirea a fost deschisă de Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, care a arătat că Programul Național de Dezvoltare Locală va cuprinde, în perioada următoare, o sumă importantă de bani ce va fi direcționată către proiectele comunităților locale. ”Este foarte important să fim riguroși și să demarăm proiecte corecte. Am convingerea că vom ajunge la timp la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Maramureșul să beneficieze de cea mai mare sumă de bani pusă la dispoziție de un Guvern, după finanțările extrem de mari pe care le-am avut prin PNDL în anii 2013, 2014 și 2015. În cei trei ani, în județul nostru au fost finanțate 120 de proiecte de dezvoltare locală”, a precizat șeful administrației județene.
Sevil Shhaideh: Urmărim asigurarea celor zece servicii de bază în mediul rural, pentru modernizarea satului românesc
Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a vorbit depre planurile Guverului și ale MDRAPFE, care urmăresc asigurarea celor zece servicii de bază în mediul rural: apă, canalizare, drumuri, dispensare, școli, grădinițe, creșe, poduri, podețe și iluminat public. Toate acestea vor duce la creșterea confortului cetățenilor și la modernizarea satului românesc. Vicepremierul a arătat că, încă din primele săptămâni de la preluarea guvernării, a fost adoptată Ordonanța 6, care prevede că toate proiectele aflate în finanțare la 31 decembrie 2016 vor avea asigurată finanțarea și în acest an. ”În 2016 au fost finanțate opt proiecte în Maramureș. Pentru a obține diferența de bani prevăzută în contract, beneficiarii trebuie să depună Anexa 3, completată. În ceea ce privește proiectele noi, UAT-urile au obligația de a se încadra în termenul stabilit, 17 martie 2017, pentru a trimite solicitarea de finanțare, nota de fundamentare și aceeași Anexă 3, care trebuie completată extrem de atent. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a unit cu Ministerul Fondurilor Europene și, în acest fel, vom avea o corelare mai bună a tuturor investițiilor. O altă prioritate o reprezintă atragerea de fonduri europene, iar localitățile care nu au fost eligibile la AFIR, dar nici nu au fost cuprinse în masterplan, au o nouă șansă pentru obținerea de fonduri. Avem în target ca, până la finalul anului 2017, să atragem în țară 5,2 miliarde de euro. Nu este o sumă mare, dar este o sumă uriașă dacă o raportăm la 0. O a treia prioritate este reforma administrației”, a conchis ministrul Sevil Shhaideh.
La începutul săptămânii, toți președinții Asociației Comunelor au fost invitați la sediul MDRAPFE, alături de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și reprezentanții ACOR pentru a discuta despre implementarea măsurilor din cadrul PNDR 2014 – 2020 pentru beneficiarii publici. Referitor la utilizarea disponibilului existent din cadrul PNDR pentru componenta drumurilor agricole s-a luat în calcul atât posibilitatea finanțării proiectelor depuse în sesiunile 2015 și 2016, încadrate în categoria eligibile fără finanțare, cât și lansarea unei noi sesiuni de depunere de proiecte pentru anul 2017. A fost comunicat reprezentanților ACOR faptul că termenul estimativ de lansare a sesiunii 2017 este de aproximativ două săptămâni. Referitor la scurtarea termenelor de evaluare/selectare/ contractare a proiectelor depuse în sesiunea 2017 s-a stabilit ca termenul pentru evaluarea și emiterea rapoartelor de selecție să fie de maximum 90 de zile de la data închiderii sesiunii de depunere, iar termenul de contractare a proiectelor selectate să fie de maximul cinci zile de la data depunerii de către beneficiari a documentelor solicitate pentru contractare.
Maramureșul, fruntaș la atragerea de fonduri prin PNDL
Vicepremierul Sevil Shhaideh a mai precizat, la întâlnirea de vineri, din Maramureș, că toate UAT-urile care au fost cuprinse într-un ordin și nu au încheiat contractul de finanțare până la finalul anului în curs, finanțarea nu mai este eligibilă. În cazul în care există asemenea situații în care contractul nu a fost încheiat, UAT-urile trebuie să redepună solicitarea și Anexa 3. ”Avem cinci miliarde de euro pentru apă și canalizare pe fonduri europene, în timp ce, pe PNDL, pentru toate proiectele avem un buget de șase miliarde de euro în acest an. Acesta este motivul pentru care încurajez depunerea de proiecte și pe POR și PNDR. Vom acorda prioritate localităților care nu au fost eligibile, comunitățile care au sub 2.000 de locuitori. La finanțare vor intra, cu precădere, grădinițe, creșe, școli”, a declarat ministrul MDRAPFE.
În cadrul conferinței de presă care a precedat întâlnirea cu edilii maramureșeni, vicepremierul a arătat județul nostru este unul dintre UAT-urile care a accesat cele mai multe fonduri din ultimii ani. Totodată, a subliniat că știe că Maramureșul are multe cursuri de apă, iar asigurarea unor căi de acces prin construirea de poduri este necesară, pentru a nu rămâne comunități izolate. ”Încă din 2014 am discutat despre specificitatea reliefului în județ și necesitatea de a construi poduri și podețe, iar în Maramureș au fost realizate, în mandatul trecut, peste 30 de astfel de obiective de investiții.Suma disponibilă prin PNDL, până în anul 2020 este de 30 de miliarde credite de angajament și ne propunem 5.000 de obiective noi. Totodată, avem în plan și efectuarea de lucrări la 2.500 de creșe și grădinițe, precum și la 2000 de școli, unde sperăm să avem autorizație de funcționare până la finalul anului în curs”, a subliniat ministrul Sevil Shhaideh.
Lasa un raspuns