Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale. Scutirea se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite.
În vederea obţinerii gratuității pentru rovinetă, persoanele cu handicap sau însoțitorii acestora trebuie să depună la primărie sau la DGASPC o cerere însoţită de câteva documente.
“Pentru a beneficia de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, persoanele îndreptățite pot depune fie la primăria din localitatea de domiciliu sau reședință, fie la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, din Baia Mare, de pe strada Victor Babeș, nr. 54, respectiv la Biroul evidență și plată prestații sociale, o cerere care va fi însoțită de mai multe documente în copie. Este vorba despre documentul care atestă încadrarea în grad de handicap, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului”, a explicat Adrian Mândru, purtător de cuvânt al DGASPC Maramureș.
În sensul acordării rovinietei, calitatea de însoţitor poate fi dovedită în baza unei declaraţii pe propria răspundere a persoanei cu handicap, a părintelui sau reprezentantului legal, după caz, potrivit căreia acesta va însoţi persoana cu handicap, ori de câte ori este nevoie, pe perioada de valabilitate a documentului care atestă gradul de handicap.
“Precizez că scutirea se aplică pentru un singur autoturism deținut de fiecare din persoanele îndreptățite. Este vorba despre persoana cu handicap grav sau accentuat ori despre asistentul persoanei cu handicap grav sau de însoțitorul acesteia”, a adăugat Adrian Mândru.
În anul 2016, în Maramureș au beneficiat de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale 903 persoane.

Lasa un raspuns