Rusia a anunțat marți că își rezervă oficial dreptul de a nu pune în aplicare deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul în care acestea vin în contradicție cu Constituția rusă.
‘Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului care se bazează pe aceasta nu pot înlătura supremația Constituției ruse’, a decis Curtea Constituțională a Federației Ruse, în cadrul unei ședințe desfășurate la Sankt Petersburg, potrivit AFP.
Sesizată de membri ai Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) care contestă o decizie a CEDO prin care Rusia este obligată să plătească o despăgubire record foștilor acționari ai grupului petrolier Iukos, Curtea Constituțională rusă subliniază că Legea fundamentală este ‘forța juridică supremă’ în țară.
Dacă o decizie a CEDO ‘vine în contradicție cu Constituția rusă, Rusia va fi nevoită să refuze punerea în aplicare’ a acestei decizii, a explicat Curtea.
‘Instituțiile judiciare supreme ale unor țări europene, precum Germania, Italia, Austria sau Marea Britanie, respectă de asemenea supremația legilor lor fundamentale în aplicarea deciziilor CEDO’, a adăugat Curtea Constituțională rusă.
La sfârșitul lunii iulie 2014, CEDO a condamnat Rusia la plata unei sume de aproape 1,9 miliarde de euro foștilor acționari ai grupului Iukos, compania oligarhului Mihail Hodorkovski — un acerb critic al Kremlinului care a stat 10 ani în închisoare—, fiind lichidată de justiția rusă în anii 2000 în urma acuzațiilor de fraudă fiscală.
O sută de parlamentari ruși au sesizat Curtea Constituțională pentru ca aceasta să decidă dacă Rusia, țară care a semnat în 1996 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este obligată să pună în practică orice decizie CEDO, chiar și pe cele care ‘vin în contradicție cu Constituția rusă’.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Ziua Culturii Carpatice la Baia Mare
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: La Șomcuta Mare, am marcat 50 de ani de la moartea poetului Szilágyi Domokos
SALVAMONT: Doi tineri rătăciți în munți au fost recuperați
JANDARMII MARAMUREȘENI s-au alăturat campaniei de donare de sânge
ÎN DRUMEȚIE: Școala Altfel, alături de jandarmii montani
SPECIAL: Gașca Zurli aduce în Baia Mare spectacolul aniversar „Zurli 20”
CENTRUL CULTURII TRADIȚIONALE: Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului național „Ethos Film Fest”
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur în derby-ul Maramureșului
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
EXTERNE: Rusia își rezervă oficial dreptul de a nu pune în aplicare deciziile CEDO

Lasa un raspuns