BAIA MARE: Au început cursurile de astronomie. Vezi ce presupun acestea şi până când durează

BAIA MARE: Au început cursurile de astronomie. Vezi ce presupun acestea şi până când durează

La Complexul Astronomic Baia Mare s-a dat startul programului educaţional intensiv de introducere în astronomie. De astăzi şi până în 30 iulie, elevii din judeţul Maramureş sunt aşteptaţi la Planetariul din Baia Mare, unde mai mulţi specialişti în domeniu vor susţine cursuri de iniţiere în astronomie. 

Tinerii care au trecut astăzi pragul Complexului Astronomic Baia Mare au avut posibilitatea să participe la un curs de introducere în astronomie. Aceştia au aflat ce este astronomia şi aspecte ale istoria ei – de la astronomia populară la Universul cuantic. De asemenea, au vizionat filme documentare şi au discutat despre limitele cunoaşterii actuale şi puzzle-urile nerezolvate ale ştiinţei. Nu au lipsit din program nici jocurile şi concursurile în zona de mişcare, iar organizatorii i-au provocat pe cei mici la „cretologie” artistică, modelaj şi desen.
Am învăţat despre galaxii, rachete, planete”, a spus unul dintre participanţi.
„Astăzi am fost în sala de proiecţie, cupola. Am văzut aparatura mai veche şi am urcat în observator. Am aflat despre tot felul de constelaţii, stele, grupări de stele, fenomene astronomice”, a spus Luca, un alt tânăr care a participat la programul de introducere în astronomie. 
În cadrul acestor cursuri, cei înscrişi vor avea şansa să călătorească prin sistemul solar, vor face observaţii astronomice de zi şi de noapte şi vor studia, în cadrul unor ateliere, astro-filatelia şi astro-fotografia.
„Programul este dedicat copiilor din ciclul primar şi cel gimnazial, deci claselor I-VIII. În fiecare zi, marţi, miercuri şi joi – săptămâna aceasta şi următoarele două – de la 10:00 la 12:00 vom avea activităţi cu clasele I-IV, iar de la 12:00 la 14:00 vom desfăşura activităţi cu clasele V-VIII. Este un program dedicat copiilor în special pentru că încercăm să îi scoatem din rutina zilnică în ideea de a renunţa pentru câteva momente la calculator, la televizor şi de a-i implica în cu totul şi cu totul alte activităţi”, a declarat şeful Complexului Astronomic, Ovidiu Ignat. 
Participarea la acest program educaţional se face cu o taxă minimală, respectiv 3 lei/persoană/zi, astfel încât costul participării integrale la program, pentru 9 şedinţe este de 27 lei. Înscrierile se pot face la sediul instituţiei, telephonic sau prin e-mail. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.