Camera de Comerț și Industrie Maramureș în parteneriat cu Primăria Municipiului Sighetu Marmației organizează, în 9-11 august, prima ediție a EXPO Marmația – o expoziție de bunuri de larg consum ce vine în sprijinul producătorilor și comercianților pentru a-și lansa produse sau a-și promova oferta de servicii pe piața sigheteană.
EXPO Marmația se va desfășura la sala de sport a Liceului Teoretic ”Leowey Klara” din Sighet (cu intrare prin curtea Muzeului Maramureșului, str. 22 Decembrie 1989, nr. 2). Locația este situată în imediata apropiere a Parcului Central, unde Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației vor organiza, în aceeași perioadă, ediția a VII-a a galei folk ”Floare de colț”, respectiv ediția a IX-a a Festivalului de muzică și artă medievală ”Aeternus Maramorosiensis”. Cele două evenimente devenite deja tradiție pentru capitala Maramureșului voievodal se bucură de aprecierea sighetenilor, a maramureșenilor stabiliți în afara granițelor României care aleg să se întoarcă la obârșii pentru a-și petrece concediul în comunitățile în care s-au născut, dar și de receptivitatea turiștilor curioși să descopere Maramureșul, atrăgând an de an, în cele trei zile de festival, mii de participanți.
Lasa un raspuns