Evenimente culturale la Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Evenimente culturale la Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Doua volume importante care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca personala a iubitorilor de cultura vor fi lansare in zilele urmatoare la Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" din Baia Mare. Este vorba despre "Documentarul bibliografic aniversar" dedicat IPS Justinian Chira si partea a doua a volumului "Un actor pentru eternitate: Gheorghe Dinica".

Primul volum – "Documentarul bibliografic aniversar" – va fi lansat vineri, 27 mai, de la ora 17:00, in Sala de Conferinte. Volumul este dedicat arhiepiscopului Maramuresului si Satmarului cu ocazia implinirii venerabilei varste de 90 de ani. Evenimentul va fi moderat de dr. Teodor Ardelean si P.S. Iustin Sigheteanu.

Lansarea celei de-a doua parti a volumului "Un actor pentru eternitate: Gheorghe Dinica / Nestemate", semnat de Mia Padurean, va avea loc luni, 30 mai, de la ora 13:00, in Sala de Conferinte a Bibliotecii Judetene "Petre Dulfu". Scriitoarea canadiana de origine romana, Mia Padurea, revine in tara natala cu o noua aparitie editoriala. Aceasta este deja cunoscuta datorita volumelor: "Amar si nadejde", "De ce am fugit de acasa", "Florile nu mor niciodata", "Gheorghe Dinica: un actor pentru eternitate", "Spini si aureola". Autoarea s-a remarcat atat printre intelectualii din Romania cat si printre cei din diaspora, prin colaborari la diverse publicatii: "Adevarul", "Astra blajeana", "Luceafarul" si "Calea de lumina", ultimele doua fiind din Montreal. Mia Padurean este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte precum si membra de onoare a Astrei – Despartamantul Blaj.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.