EVENIMENT FESTIV: Persoanele care zeci de ani au purtat halatele albe au răspuns prezent și la întâlnirea din acest an

EVENIMENT FESTIV: Persoanele care zeci de ani au purtat halatele albe au răspuns prezent și la întâlnirea din acest an

 Medicii pensionari din Sighetu Marmației au răspuns prezent și anul acesta la întâlnirea organizată în cinstea lor. Pe lângă bucuria revederii, acest eveniment reprezintă și un adevărat sprijin pentru cadrele medicale care la bătrânețe au nevoie de ajutor.

Anul acesta aproximativ 20 de membri ai Asociației Medicilor Pensionari ” Sf.Luca” din municipiu s-au reîntâlnit într-un cadru festiv și au depănat amintiri.
Anul acesta am invitat 21-22 de persoane din totalul de 28, ceilalți nu pot să vină pentru că sunt bolnavi. Asociația medicilor pensionari, filiala Sighet, s-a înfințat în anul 2004, imediat după înfințarea asociației la nivel de județ. Se numește Sf. Luca, protectorul cadrelor medicale, sunt 12 ani de când sărbătorim”, a spus Irimia Lenghel, organizator.
Pentru ediția din acest an, medicii au pregătit o masă festivă dar și câteva discursuri despre asociație și despre importanța acestei meserii. Nici de această dată nu a fost uitat scopul caritabil al evenimentului.
”Asociația are un scop caritabil și oferă medicilor pensionari care nu au posibilități câte un premiu, mai ales de sărbători. Finanțarea nu este din cotizații ci din sponsorizări oferite de diferiți oameni de afaceri, de Spitalul Județean dar și de către Spitalul din Sighet. Premiile se vor da acum la sfârșit de an. Facem o listă cu cei care considerăm că o să aibă nevoie și o să le dăm câte o felicitare și aproximativ 200 de lei”, a precizat Irimia Lenghel,  membru al Asociației Medicilor Pensionari ” Sf.Luca” .
 De-a lungul anilor această întâlnire a devenit o tradiție pentru halatele albe care abia așteaptă să se reîntâlnească cu colegii alături de care au făcut tot ce au putut ca să salveze cât mai multe vieți. 
Ne pare bine că ne întâlnim. Până ne întâlnim e bine, când nu ne mai întâlnim vine partea tristă a vieții.  Este un moment pe care îl așteptăm, păcat că se face așa de rar, doar o dată pe an. Eu l-aș face săptămânal sau măcar de 2 ori pe lună. Particip în fiecare an, nu ratez nicio întâlnire, îmi face plăcere să îi văd. Cu ei mi-am început meseria și mai vedem care ne schimbăm, ăsta este mersul vieții”, a spus medicul pensionar Gelu Danciu.
Întâlnirea a fost un prilej bun pentru medici și de a analiza evoluția sistemului medical  și de a le da un sfat celor care le calcă pe urme.
”Când am început eu nu erau prea multe opțiuni, era un singur sistem medical, cel de stat, acum te tratezi unde vrei, și la stat și la privat, și în străinătate, este o evoluție foarte bună și în ultimii ani medicina a evoluat foarte mult. Medicilor care profesează le-aș spune să respecte jurământul lui Hipocrate”, a precizat medicul Gelu Danciu.
Alături de medicii pensionari a fost și directorul Spitalului Municipal Sighet, Dan Dunca care a mărturisit că a rămas plăcut surprins de evenimentul care se organizează de mai bine de un deceniu, mai ales că o parte din medici, deși sunt pensionari încă profesează.
”A fost o surpriză pentru mine și colegii din conducerea spitalului, nu știam că se organizează aceste întâlniri dar nu puteam să răspundem decât prezent la invitație, aici sunt medicii care ne-au tratat pe noi când eram copii, pe mulți dintre ei îi recunosc, care ne-au tratat părinții și trebuia să fim alături de dânșii. Este un prilej bun de a împărtășii experiența acumulta și sunt câțiva care încă lucrează din cauza lipsei de specialiști pe anumite domenii, dânșii activează în spital și la ora actuală ca și pensionari”, a explicat Dan Dunca, directorul Spitalului Municipal Sighet.
Întâlnirea anuală a medicilor pensionari este un exemplu și pentru cadrele medicale mai tinere.
”Eu cred că este un lucru extraordinar faptul că se întâlnesc, își amintesc clipele frumoase petrecute împreună, își amintesc momentele grele pe care proabil le-au depășit pentru a salva viața unui om și cred că în continuare ar trebui să se întâlnească să își depene amintirile și să petreacă puține momente plăcute împreună. Mi-aș dori să ajung în rândul lor și să sperăm că așa va fi”, a mărturisit Mariana Șimon, director medical în cadrul Spitalului Municipal Sighet.
Întrucât  evenimentul reunește în fiecare an o bună parte din elita medicilor pensionari, conducerea actuală a spitalului și-a exprimat aprecierea față de activitatea acestora.
Le doresc multă sănătate și fericire și mulțumiri pentru ceea ce au făcut pentru sigheteni în anii în care au profesat”, a spus Dan Dunca.
Asociația Medicilor Pensionari a luat ființă în anul 2004, Maramureșul fiind printre primele județe din țară care au organizat o astfel de asociație.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.