Evaluarea naţională la clasa a VIII-a a început fără probleme, subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 1.438 de centre de comunicare, respectiv toate inspectoratele şcolare judeţene, informează Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.
"Subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 1.438 de centre de comunicare, respectiv toate inspectoratele şcolare judeţene, aplicându-se procedurile electronice de securitate. În concluzie, prima probă din cadrul evaluării naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a – proba scrisă la Limba şi literatura română, programată luni, 20 iunie, începe la ora 9.00, conform graficului stabilit", a precizat MECTS în comunicatul de luni dimineaţa.
Pentru susţinerea probei s-au înscris 223.222 elevi, examenul fiind organizat în 4.973 de unităţi de învăţământ.
Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.
Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborat zece variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a şi cu modelul evaluărilor internaţionale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate şi permit rezolvarea în 120 de minute, a precizat MECTS.
Varianta de subiect a fost extrasă luni dimineaţă şi transmisă celor 1.438 de centre de comunicare, respectiv către toate inspectoratele şcolare judeţene.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
Evaluarea naţională la clasa a VIII-a: Subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate

Lasa un raspuns