Miniştrii sănătăţii şi justiţiei din Olanda vor să propună o lege prin care să legalizeze sinuciderea asistată şi pentru persoanele care simt că ”viaţa lor s-a terminat”, dar nu suferă de o boală în fază terminală.
Olanda a fost prima ţară care a legalizat eutanaisa, în 2002, dar numai pentru pacienţii care sufereau dureri de nedescris şi care nu aveau nicio speranţă de vindecare, notează Descoperă.
Miercuri, cei doi miniştri au transmis Parlamentului, într-o scrisoare, că oamenii care ”consideră că viaţa lor s-a terminat trebuie, în conformitate cu nişte criterii stricte şi atente, să li se permită să îşi încheie viaţa într-o manieră demnă pentri ei”.
Propunerea va provoca critici care susţin că scopul iniţial al politicii de eutanasie din Olanda a fost deja depăşit, cu ”suferinţă insuportabilă”, nu se aplică doar oamenilor cu boli în fază terminală, ci şi unora cu boli mintale şi demenţă.
Politica eutanasiei este larg răspândită în societatea olandeză şi cazurile de acest fel au crescut cu două cifre în fiecare an, pentru mai mult de un deceniu, pe măsură ce tot mai mulţi pacienţi o solicită şi mai mulţi doctori sunt dispuşi să o efectueze.
Numai anul trecut, 5.516 olandezi au optat pentru eutanasie, respectiv 3,9% din numărul persoanelor decedate în acel an.
Ministrul Sănătăţii, Edith Schippers, a precizat în scrisoare că "din cauza faptului că dorinţa pentru încheierea vieţii apare în principal la persoanele în vârstă, noul sistem va fi limitat" la aceştia.
Ministrul nu a anunţat, însă, care va fi limita de vârstă.
Propunerea celor doi miniştri este surprinzătoare, în contextul în care o comisie însărcinată să studieze extinderea practicii eutanasiei a conchis că nu este necesară.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
EUTANASIE: Olanda vrea să legalizeze sinuciderea asistată şi pentru persoanele care simt că ”viaţa lor s-a terminat’

Lasa un raspuns