După anunţul oficial al candidatul USL la Primăria Sighet în persoana actualului viceprimar Ovidiu Nemeş, presedintintii PSD respectiv PNL, Eugenia Godja şi Ovidiu Nemeş au fost invitaţi în emisiunea "Sighetul de azi" pentru a discuta despre planurile de viitor şi strategia electorală propusă de echipa PSD- PNL pe următorii 4 ani. Concluzia acestor discuţii a fost că formula gândită de USL la nivel de Sighet este singura care poate aduce perspective optimiste şi un câştig real pentru sigheteni.
Invitaţi la un dialog deschis, Eugenia Godja şi Ovidiu Nemeş au argumentat pe rând decizia luată şi perspectivele pe care fiecare le prezintă din postura la care aspiră în urma alegerilor locale din iunie, respectiv alegerile generale din toamnă. Presedintele PSD Sighet, Eugenia Godja a explicat raţiunile deciziei sale de a se retrage din cursa de primar şi de a-l sprijini pe actualul viceprimar în proiectele sale în calitate de viitor primar al oraşului.
“Valorificându-mi experienţa de 12 ani în administraţia publică şi valorizându-mă şi ca om politic în lumea politică românească, am considerat că pot fi utilă unui tânăr care, în cei patru ani de viceprimariat făcut la Sighet a demonstrat că este un bun gospodar, un tânăr ambiţios, căruia îi pasă de soarta oraşului, un om care îşi doreşte un mediu cât mai civilizat pentru toţi sighetenii. Acestea sunt raţiunile pentru care eu am hotărât să mă duc să mă lupt pentru Bucureşti, pentru Parlament, ca să putem conlucra la nivel de Sighet, pe proiecte pe care eu le cunosc, dar şi pe proiecte pe care cu certitudine, Ovidiu Nemeş mi le va aduce la cunoştinţă, în aşa fel încât, oraşul să beneficieze de o relaţie consolidată şi serioasă în cadrul USL .”
Presedintele PNL Sighet, Ovidiu Nemeş sprijină la rândul său candidatura primarului Eugenia Godja la postul de vicepresedinte al Consiliului Judeţean, dar şi decizia acesteia de a accede la un scaun în Parlamentul României, considerând că expertiza politică şi administrativă o califică pentru posturile respective, iar câştigarea unei poziţii politice la nivel judeţean sau naţional poate fi un real avantaj pentru Sighet din perspectiva susţinerii unor proiecte pentru sigheteni, de la nivel înalt “noi avem nevoie în Parlamentul României de un om care să cunoască realităţile Sighetului, care să cunoască necesităţile din oraş, de un om care să intermedieze relaţiile cu ministerele, organismele de finanţare şi primăria Sighet.”
În ceea ce priveşte lista viitorilor consilieri locali, nu s-au făcut publice nume, dar invitaţii emisiunii de aseară au divulgat că va fi o listă comună cu reprezentanţi din ambele formaţiuni politice PSD şi PNLşi au promis că vor intra în acest Consiliu numai specialişti care să reprezinte cu profesionalism toate comisiile care alcătuiesc componenţa Consiliului Local.
Ideea aceasta a fost agreată de ambele părţi. “Încercăm să avem un Consiliu Local profesionalizat, pentru că este foarte importantă calitatea umană, expertiza profesioală şi dorinţa de muncă. Activitatea unui consilier local nu înseamnă doar prezenţa la şedinţele de Consiliu Local sau o dată pe lună, prezenţa la şedinţa de comisii, ci înseamnă mult mai mult. Înseamnă a reprezenta problemele cetăţenilor în Consiliul Local, înseamnă a aduce problematicile care sunt semnalate la nivel de cartier, la nivel de stradă, de a gândi o strategie de dezvolatare la nivel general. Un consilier local trebuie să fie vocea cetăţeanului”, a subliniat candidatul USL, Ovidiu Nemeş.
În final s-a concluzionat că această echipă, prospăt formată va scoate Sighetul din izolarea de care a suferit în ultimul timp, fiind văduvit de finanţare din partea guvernului portocaliu.

Lasa un raspuns