Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul tineret. Procedura...
Stiri de actualitate:
SPECIAL: Jandarmii maramureșeni, alături de voluntarii Invictus, duc Ștafeta Veteranilor mai departe
AVERTIZARE CJSU: Prezența unui urs, semnalată în Săliștea de Sus
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiriere căsuțe pentru Târgul de Crăciun
CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ, implicat în schimbul internațional de bune practici pentru utilizarea durabilă a terenurilor, în cadrul proiectului GreenLUPO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Maramureș te ascultăm – de vorbă cu comunitatea din Tisa
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: La Târgul de Sfântul Dumitru, aventura își face loc printre tradiții
DESCHIDERE economică și parteneriate internaționale pentru Maramureș
FOTBAL: Minaur mizează pe o victorie cu a 10-a clasată din serie
FOTBAL: Programul meciurilor și al televizărilor din a doua etapă a grupelor Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 23 octombrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări începe campionatul cu un meci cu o candidată la titlu
HANDBAL: Meci acasă pentru Minaur, care încearcă să-și păstreze locul pe podium
ITPF SIGHET: Percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări
VIDEO: Go practică – Calificare prin stagii de practică în domeniul tehnic
MEMORIALUL SIGHET: S-a modificat programul de vizitare
CASA DE CULTURĂ BAIA SPRIE vă invită la prima ediție a Mara Music Festival, în 23–24 octombrie , la Centrul Multifuncțional
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație în Ungaria pentru camioanele de peste 7,5 tone
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești importante în așteptarea unui copil
CAMPANIE DE STRÂNGERE DE FONDURI: Haideți să sprijiniți restaurarea Sfintei Fecioare Maria în Parcul Central din Sighetu Marmației!
Etichetă: PROIECTE
Ionel Bogdan: Alocăm peste 26 de milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare a comunităților locale
În cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi a fost adoptat proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot...
Parlamentarii PNL Maramureș se vor dedica proiectelor de dezvoltare a județului
Echipa de parlamentari liberali maramureșeni susține toate proiectele de dezvoltare a județului, proiecte cuprinse și în Planul lui Bogdan pentru Maramureș. Dezvoltarea infrastructurii rutiere prin realizarea drumurilor expres Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou, centura ocolitoare a municipiului Baia Mare și a municipiului Sighetu Marmației, modernizarea drumurilor județene, precum și proiectele...
Cristian Niculescu Țâgârlaș: Proiectele de dezvoltare a municipiului Baia Mare vor fi prioritare pentru parlamentarii liberali
Municipiul Baia Mare are nevoie de proiecte de dezvoltare care să susțină economia pe plan local, să atragă investitori în zonă și, implicit, să îmbunătățească calitatea vieții băimărenilor. Proiecte pentru Maramureș Reabilitarea șoselei de centură Baia Mare, dezvoltarea unui parc industrial, crearea de noi locuri de muncă și posibilitatea de dezvoltare a tinerilor pe plan...
Proiect inedit de revitalizare a satului maramureșean – Arhitectura revine la stilul tradițional
Planul de revitalizare a satului maramureșean prinde contur în rândul oamenilor care doresc să își construiască o locuință în stil autentic și adaptată epocii moderne în care trăim. Lansat de Consiliul Județean Maramureș, proiectul oferă oportunitatea oricui intenționează să construiască o locuință sau agro-pensiune în Maramureșul Istoric, să opteze gratuit pentru unul dintre cele 11...
INTERNET GRATUIT: Bârsana, pe lista localităților câștigătoare ale apelului de proiecte din programul WiFi4EU
Comisia Europeană a anunțat lista localităților câștigătoare ale apelului de proiecte din programul WiFi4EU. Pe această listă se află și comuna Bârsana din județul Maramureș, prin acest proiect Bârsana va primi cupon valoric pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless. ”Datorită programului WiFi4EU, comuna Bârsana va putea aduce conectivitatea mai...
Ce proiecte de hotărâre sunt pe lista consilierilor județeni pentru ședința extraordinară de luni
Consiliul Judeţean se întrunește luni, 6 mai, în şedință extraordinară. Iată care sunt proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi ce vor fi dezbătute de aleșii județeni: aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Drumuri şi Poduri Maramureş SA pe anul 2019; proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului de întreținere şi reparaţii curente şi periodice...
VIDEO | Cum e cu repartizarea banilor privind finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale
În ședința ordinară a Consiliului Județean din 23 aprilie, aleșii județeni au votat pentru repartizarea pe destinații a sumei aprobate din bugetul propriu al județului pe anul 2019 pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale. Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, a propus repartizarea sumelor alocate pe patru destinații distincte. Astfel, 725.000 de lei au fost...
APEL DE SELECȚIE PROIECTE NR.3- Măsura M5/4A: Investiții non-productive în accesibilizarea și conservarea biodiversității în zone Natura 2000 și a peisajelor europene
Data lansării Apelului de selecție: 15 MAI 2019 Mãsura lansatã prin acest apel de selecție: Măsura M5/4A -Investiții non-productive în accesibilizarea și conservarea biodiversității în zone Natura 2000 și a peisajelor europene Măsura corespunde obiectivelor art. 17, alin. d, DI 4A din Reg. (UE) nr. 1305/2013. Solicitanții eligibili pentru Măsura M5/4A: Beneficiari direcţi: Entități publice:...
VIDEO | 2019 – anul proiectelor în Cavnic
Administrația locală din Cavnic are în plan derularea mai multor proiecte de investiții prin care dorește să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor. Primarul Vladimir Petruț spune că se lucrează la 11 proiecte prin care va fi modernizat orașul. Acestea vizează investiții și în sănătate, turism și educație. Edilul maramureșean a mai precizat că se...









