Sebastian Lupuţ este noul prefect al judeţului Maramureş. Lupuț este angajat al Direcţiei Finanţelor Publice a judeţului Maramures, unde ocupă funcţia de şef serviciu. Informaţia a fost confirmată de oficiali ai Guvernului.
După trei ani, Anton Rohian este îndepărtat din funcţia de prefect al judeţului Maramureş. Acesta a fost numit în funcţie în 13 martie 2013, înlocuindu-l atunci pe Sorin Rednic. Pentru Anton Rohian au fost trei ani în care numeroase proiecte importante au şchiopătat, iar eşecurile s-au ţinut lanţ. „Unul din eşecuri este faptul că nu am reuşit, după ce am avut toate datele în mână, realizarea drumului Moisei – Iacobeni, DN 18. Apoi, termenul de finalitate pentru DN 18 Sighet – Baia Sprie trebuia să fie anul trecut şi s-a amânat cu 6 luni de zile. Însă problema cea mai dureroasă este podul de peste Tisa. Nu am crezut că voi avea eu aşa o neşansă vizavi de ce înseamnă astăzi Ucraina şi ce se întâmplă acolo. Sunt şi alte nerealizări cu care şchiopătez, dar mă duc înainte”, a explicat prefectul Anton Rohian în urmă cu un an.
Decizia Guvernului de astăzi nu a dorit să o comenteze, precizând doar că despre schimbarea lui din funcţie se vorbeşte din luna noiembrie a anului trecut.
Sebastian Lupuţ, noul prefect al judeţului Maramureş, are 41 de ani, are doi copii şi este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea. Acesta spune că a aflat despre desemarea sa pentru funcţia de prefect a judeţului Maramureş “din presă şi că a primit câteva telefoane” în acest sens.
ACTUALIZARE: ”Se încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei de prefect pentru judeţele Maramureş, Mehedinţi şi Prahova şi se numesc următorii prefecţi pentru judeţul Caraş Severin, cu caracter temporar doar în condiţiile legii doamna Albu Florenţa Maria, în judeţul Maramureş, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii domnul Lupuţ Sebastian Mihai. Prefect în judeţul Mehedinţi, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii este numit domnul Pavel Cristinel. Prefect al judeţului Prahova, cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii este domnul Georgescu Cosmin”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, pe 14 martie, în Camera Deputaţilor, la ”Ora premierului”, unde a fost invitat să explice criteriile de numire a noilor prefecţi, că aceastea reprezintă o problemă administrativă a Guvernului
El a ţinut să sublinieze faptul că numirile şi eliberările din funcţie a prefecţiilor şi subprefecţiilor sunt de competenţa Guvernului.
”Numirea şi eliberarea din funcţie sunt de competenţa exclusivă a Guvernului, iar criteriile avute în vedere la numirea noilor prefecţi sunt doar o componentă a unui proces de analiză care s-a realizat la nivelul Guvernului prin ministerul de Interne. Nu înţeleg să analizez de la caz la caz rezultatele analizei efectuate care cade în sfera prerogativelor executive”, a arătat Cioloş.
În cazul actualului Guvern, Cioloş a precizat că niciun prefect sau subprefect fixat definitiv pe funcţie, prin concurs, nu a fost schimbat. Schimbările au vizat exclusiv prefecţi sau subprefecţi pe care Guvernul precedent i-a numit temporar prin exceptare de la regulile prevăzute de lege şi a subliniat faptul că prefecţii sau subprefecţii numiţi de guvernele precedente, respectând procedura prevăzută de lege sunt în număr de 9 prefecţi şi 3 subprefecţi.
”Toţi ceilalţi au fost numiţi prin excepţie de la procedura normală, evitându-se concursul pentru definitivarea pe post, aceştia putând fi demişi şi înlocuiţi oricând”, a precizat premierul.
Dacian Cioloş a precizat că sunt trei considerente ce au contat la evaluarea prefecţilor: performanţa în funcţie, susţinerea adecvată a politicilor guvernamentală şi păstrarea echidistanţei politice. (News.ro)

Lasa un raspuns