Eşecul României la Schengen, după ce s-a cheltuit un miliard de euro pentru securizarea frontierelor

Eşecul României la Schengen, după ce s-a cheltuit un miliard de euro pentru securizarea frontierelor

România avea ca şi bătută în cuie aderarea la spaţiul Schengen, pentru luna septembrie, în două etape – mai întâi deschiderea frontierelor aeriene şi maritime, apoi cele terestre. În doar trei luni, din iunie până în septembrie, convulsiile politice provocate de USL la Bucureşti au dărâmat tot ce se negociase până atunci între ministerele de Interne şi Afaceri Externe cu polii de decizie de la Bruxelles.Marian Tutilescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, şi Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi actual şef al Cancelariei prezidenţiale, sunt oficiali implicaţi în acest proces politico-diplomatic. Ei au explicat pentru gândul cum s-a pierdut meciul la Bucureşti, de ce noul termen realist de aderare a României la Schengen este perioada martie-iunie 2013 şi de ce greşeşte premierul Victor Ponta, chiar dacă teoretic are dreptate, când spune că raportul pe Justiţie şi opiniile comisarului european Viviane Reding nu au juridic nicio legătură cu aderarea României la Schengen.Mediafax

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.